okidoki.ro – file de poveste
miercuri, decembrie 3rd, 2008in vara lui 2006, o data ajuns la MPI, printre primele intrebari ale lui Adrian Sarbu a fost: ” vom avea search?„. prima oara cand m-a intrebat am ramas blocat, am bajmait ceva de genul „e greu, avem multe de facut, un seach consuma resurse iar a te bate acum cu Google, chiar si pe piata romaneasca e sinucidere„.
cam la fiecare intalnire cu el (si au fost ceva in primele luni) ma intreba de search, deja trecusera cateva luni cand, undeva prin primavara anului trecut, ma suna si-mi spune, „stiai ca in Polonia exista un portal care e peste Google pe zona cautarii?„, zic „da, stiu, Onet.pl, are/avea un trafic mai mare decat Google in Polonia, nu sunt sigur ca bat Google pe cautare„, „pai si noi de ce nu am putea face ceva similar?„. m-am blocat, pentru ca Onet.pl face parte din ditamai grupul media, la fel ca si noi, Onet.pl a inceput la sfarsitul anilor ’90 adica exact cand si Mediapro-ul a inceput sa se agite in online, Onet.pl opereaza pe o piata, poloneza, destul de similara cu .ro-ul. „O sa studiez problema” a fost raspunsul pe care i l-am dat.
In aprilie/mai anul trecut, tot la o intalnire, mi-a spus de Seznam.cz, cel mai mare portal din Cehia, portal ce are un modul de search, modul ce pare a bate Google pe piata din Cehia. Deja studiasem „problema”, stiam de Seznam, stiam de Yandex care in Rusia bate Google, stiam de Najdi din Slovenia, foarte probabil ca atunci a fost momentul zero, momentul in care am admis ca exista o mica posibilitate de a bate Google local. Am invocat insa resursele necesare pt a face un asemenea motor: „suntem la jumatatea drumului, inca nu am terminat de refacut toate siteurile, un search consuma resurse si poate fi un esec in conditiile pietei actuale„. „Ce ai nevoie pt a-l face? esec e doar atunci cand incerci, finalizezi si vezi reactia pietei, nu poti vorbi de un esec fara sa incerci macar„. Pfff …
In vara anului trecut (iulie/august), dupa o discutie/analiza cu baietii, am decis sa incepem lucrul la „nume de cod – search”, i-am comunicat Roxanei decizia, i-am spus necesarul si estimarea de timp si ne-am apucat de lucru. In septembrie la o intalnire cu el m-a intrebat daca am mai analizat „problema search”… “ne-am apucat de el, vom lucra printre celelalte proiecte si poate dura un an pana va fi gata”. A zambit.
Numele l-am gasit abia in februarie anul acesta, dupa multe/dese sedinte de brainstorming esuate. L-a gasit tot el, intr-o seara de februarie, undeva dupa orele 21-22, m-a sunat pt a-mi spune: „avem nume pt search„, care?, intreb eu, „okidoki. cum ti se pare?”, okidoki? okidoki, imi place.
In martie am avut logo-ul, iar luni, 1 decembrie, la + un an din momentul inceperii lucrului la acest proiect, s-a lansat versiunea alpha-beta a search-ului Mediapro, okidoki.ro.
da, stiu, veti spune ca suntem nebuni, veti spune ca nu avem ce face, veti spune ca search-ul nostru nu va bate niciodata Google si puteti continua pe aceeasi linie si chiar va rog sa o faceti pentru ca e foarte probabil sa aveti dreptate :). Noi vom incerca si credem ca putem reusi (atat eu cat si baietii care au lucrat pe acest proiect), la urma urmei cineva trebuie sa si incerce apa inainte de a face baie pentru a vedea cat e de rece, nu? iar daca altii, in regiune, au dovedit ca se poate, noi de ce nu am incerca? Pana la urma are nevoie si Google de o concurenta acolo, anemica sau nu, sa simta ca traieste :)
rugamintea mea e sa fiti indulgenti cu noi, stim ca mai sunt probleme si stim ca mai e mult de lucru insa oricat l-am testat noi inhouse trebuie sa-l vedem „la lucru”, live, incercat de voi, incercat de alti useri. am indexat cateva zeci de mii de siteuri si continuam sa indexam pentru ca „micul monstru” rasneste in continu si e un mare consumator de resurse hardware.
p.s. le multumesc lui Radu (in special), Gabi, Iulian si lui Mihnea care, in ultimele 3 luni, au lucrat aproape non stop pe acest proiect, inclusiv in weekenduri.
This entry was posted on miercuri, decembrie 3rd, 2008 at 17:27 and is filed under Internet, Personal. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Foarte tare! Asta este o miscare cu adevarat spectaculoasa!
Si pana la urma poate fi simplu. Aveti un trust puternic de media in spate, posibilitate mare de PR. Folositi-o! Asta poate face diferenta.
right, cam vreo 10 ani prea tarziu :D
am gasit chestii gen xmlns=”http://www.w3.org/1999/xhtml”> prin descrieri la pagini
Orlando, pari prea preg?tit de e?ec :) ?ine-l de mânu?? m?car pân? face doi ani ?i evalu?m dup?. Deocamdat? s? ne bucur?m c? s-a n?scut; nu-i pu?in lucru s? oferi competitori locali gigan?ilor mondiali.
Cam toate tarile regionale au un motor de cautare puternic. La noi, traditionalismul si patriotismul ne-a dus direct spre Google.
Murfi.ro fusese o initiativa, dar nu a avut in spate pe cineva puternic.
okidoki.ro ar avea o sansa daca o campanie puternica il recomanda si daca o sa aiba ca si motor de cautare un aport relevant.
O sa fie greu dar nu imposibil, depinde cum in integrati si cum il impuneti in primul rand pe site-urile voastre.
In plus, ar trebui sa aiba ceva ce altele nu au….ca sa se distinga.
Well, sa fie intr-un ceas bun si sa nu dispara asa cum multe alte proiecte mult trambitate au disparut.
Asta da miscare, am ramas socat. Va urez mult success si sper sa schimbati culorile alea ca dupa parerea mea nu sunt cele mai potrivite.
Cristi, deloc, suntem extrem de optimisti! adica nebuni visatori :)
nu avem nevoie de 2 ani, avem nevoie cam de 6 luni, peste 6 luni cred ca rezultatele in Okidoki.ro vor fi peste rezultatele din Google.ro
O incercare indrazneata si nu e imposibil, tinand cont ca Google nu are o relevanta foarte buna in Romania. Intradevar, e nevoie de foarte multe resurse dar cred ca se poate face in cativa ani.
Succes :)
felicitari Orlado
e intradevar o intiativa :)
[…] e un motor de cautare care se va bate cu google. Detalii la orlando Tags: dot ro, google, […]
stii ce imi place la tine?
a fost discutia in 1996 … DUMNEZEULE … unii oameni chiar stiu ce inseamna munca :)
2006 damn …
[…] de 03 Dec 2008 06:19 pm | Categoria: Noutati SEO E sortit oare Okidoki (vezi anuntul de lansare aici) esecului precum Yoozila ( Yoozila folosea un Google Api si era normal sa nu aiba succes)? E oare […]
De undeva trebuie inceput. Yoozila era o incercare aparauta acum cateva luni, un wrapper peste Google API. Eu cred ca cu putin noroc si multa munca se poate impune.
Important e ca buzz-ul sa ramana, de la mine aveti pumni stransi si un post in blog.
[…] Detalii despre motorul de cautare romanesc gasiti aici. […]
[…] Dar tinand cont ca e doar o versiune beta, ar avea ceva sanse daca se munceste mult si bine. Orlando Tags: Okidoki, […]
eu cred ca va fi u proiect reusit. rabdare sa fie si sa educam utilizatori sa il foloseasca. sa aibe un plus mioritic fata de google si cred ca va avea succes. oricum trebuie lucrat la okidoki. vedem peste un an.
Noroc b?ie?i, pentru c? ave?i nevoie de el!
pai si care e elementul diferentiator fata de google? de ce as folosi okidoki si nu google? :)
Un singur lucru mai merita mentionat. Sarbu e genial!
[…] Stire bomba de astazi: mediapro face search care sa rivalizeze cu google-ul – okidoki il cheama. Citeam la Orlando. Foarte tare, zic, tin cu […]
@Orlando: 6 luni si o sa dea rezultate peste Google ? In 3 oameni dintre care unul lucreaza si in weekend ? Hmm. Admirabila initiativa, dar FOARTE FOARTE greu de realizat. Oricum va uram succes. Ne auzim in 6 luni :) BTW: Solr, Map Reduce, Lucene, stemmers, poate putin C ?
Logo-ul e urit! Cihh! Punctul ala de pe primul I e punctul G, right?! :D Ar fi fost mai elegant ca intregul I sa fie albastru. Oricum, trebuia luata in calcul o varianta mai prietenoasa cromatic. Ati facut si voi un brainstorming sa aratati logo-ul oamenilor fara sa le spuneti despre ce e vorba si ce inseamna? Iar fundalul albicios nu se potriveste cu culoarea fontului care e gri, nu negru. Daca te uiti mult in el (daca-l folosesti intens, peste 2 minute), pare blurat, spalacit si incep sa te doara ochii. Intrebare de baraj: de ce nu ati integrat motorul de cautare in http://www.apropo.ro? Si inca una: cind iese apropo din beta, e asa de muuulta vreme.
Imi place ideea si sper sa aibe mai mult succes decat Murfi (initiativa de care vorbeste si Krumel).
Plusuri : continut indexat recent la aproape toate cautarile pe care am incercat
Minusuri : la capitolul relevanta mai trebuie lucrat (poate suntem obisnuiti cu Google, dar totusi)
Felicitari! In sfarsit e gata!
[…] Pro Interactive a lasant primul motor de cautare romanesc, el se numeste okidoki.ro Poveste la Orlando, evident. Felicitari, tare numele sa mor de nu. super […]
Nu vreau s? vorbesc aiurea. L-am testat. D? rezultate mai pu?in relevante decât reu?e?te s? fac? google.ro acum. A?a c?, deocamdat?, nu v?d cum a?i putea s?-i lua?i pe google în 6 luni. E posibil, nu zic nu, dar nu cu termenul ?sta. Dar s?-mi aduc? aminte cineva de okidoki…
seznam, onet si yandex … au avut contextul lor de piata … cum de altfel l-a avut si google la timpul lui.
De ce n-ar avea si okidoki proprilu lui context ? :)
Succese.
PS: adorabil textul
PS2: cand am ajuns la „vom avea search?” bolduit … am crezut ca okidoki.ro a fost raspunsul scurt :)
Daca noi nu putem atunci cine? Fizz?
Felicitari pentru initiativa, dar logo-ul e tras de par tare de tot. Prea multe artificii; ceva simplu si la obiect ar fi mers mult mai bine.
Completare: nu mai rupeti numele in bucati care nu au sens. Cromatic, numele apare ok idoki. „Ok” are sens, dar idoki ce ar putea insemna? Stiu ca baza okidoki sta total in alta parte decat in logo, dar totusi…
[…] Nicoara, seful diviziei de internet a grupului MediaPro anunta pe blogul sau ca MediaPro se pune cu Google pe piata locala prin motorul de cautare okidoki.ro, a carui […]
Si eu va felicit pentru nebunia la care v-ati inhamat. Cred ca mai greu decat sa executati acest proiect dpdv tehnic este sa scoateti din capul publicului roman ca google este internetul. Cunosc destule persoane care considera asa, acestea cauta linkurile pe care si le noteaza pe google, cauta site-ul google pe google, iar daca google nu gaseste ceva inseamna ca nu exista. Succes la marketing ;-)
[…] si eu pe Orlando + echipa, va invit sa cititi neaparat insemnarea sa. Este un must pentru oricare […]
[…] a lansat versiunea beta a motorului de c?utare okidoki.ro. Mai multe afla?i pe blogul lui Orlando. De ast?zi am s?-l pun la treab? s?-l v?d cum lucreaz? live. Mult succes ?i într-o […]
@ Iulian Parca totusi okidoki in Engleza e ceva de genul okiedokie… si da, logo-ul parca da un pic ciudat din cauza separarii culorilor (ok idoki), dar poate ne lamureste Orlando care au fost rationamentele din spatele logo-ului.
Mie mi s-a mai intamplat de curand sa observ pe blog un motor de cautare romanesc: search.panthera.ro. Nu stiu ce si cum e cu ei, dar poate era o idee de achizitie pentru a nu face un greenfield. Dar si aici, poate ne spune Orlando care au fost motivatiile pentru a porni un proiect de la zero.
Si Trafic.ro se gandea la un moment dat sa faca un search engine pentru Romania, mai ales ca ei au deja indexate o mare parte din site-urile din Romania, deci ar fi putut indexa informatiile din acestea destul de usor… dar din cate stiu eu nu s-a facut nimic…
1. De ce e in spate nu pot sa vorbesc, dar o sa zic de ce se vede .. albastrul e prea intepat in timp ce galbenul (linkurile) se observa greu. Culorile astea se contrasteaza folosite ca bg-uri de boxuri, nu ca texte. Alta chestie care ma deranjeaza este evidentiere cuvintelor cheie in descriere, un bold si-ar face mult mai ok treaba.
2. Nu uita ca Google e sustinut si de serviciile adiacente .. cu alte cuvinte, ajung pe google zilnic atat pt cautari , cat si pt reader, gmail, etc .. si e important, zic eu!
3. Am auzit ca lucrati la search de anul trecut , fix pe 27 decembrie, de la Andrei Boncea si am uitat, acum mi-am adus aminte :) Nu pot decat sa va felicit pt perseverenta si stabilitate si sa va urez succes! Si daca tot mi-am amintit, acelasi domn mi-a zis si de alt „nume de cod” tot rival cu o achizitie Google :)
[…] Întreaga poveste despre apari?ia okidoki.ro o face Orlando Nicoar?, directorul MPI pe blogul personal. […]
Succes!
Ar trebui sa acordati un pic mai multa atentie detaliilor. De exemplu, in pagina de inscriere de site-uri, asa cum am eu setata acum rezolutia, observatia „URL-ul dumneavoastra (ex: http://www.mysite.ro/): *” este mai apropiata de campul in care trebuie introdusa adresa de mail a aplicantului decat de campul de adresa a siteului. De unde pot aparea scapari si inregistrari gresite…
Oricum, succes! Ambitios proiect!
[…] Continuarea AICI […]
Imi place ca are optiunea sa adaug un site, mi se pare util.
Deocamdata seamana mult cu cuil.com si as fi preferat ca in momentul lansarii sa aiba deja un avantaj competitiv.
Am adaugat deja niste site-uri. :)
Va urez succes cu proiectul. :)
A, si imi place ca e simplu si non-aglomerat. Nici nu scrie ca e de la MPI, n-are linkuri la alte site-uri, e OK. :)
PS: Ai idee ce ar trebui sa arate cand dau sa caute dupa
[pro tv] sau dupa
[cinema pro] sau
[acasa tv]
:) ?
Dar dupa
[cautare] sau
[cauta] sau
[search]
? :)
ciudat logo
[…] Nicoara, seful diviziei de internet a grupului MediaPro anunta pe blogul sau ca MediaPro se pune cu Google pe piata locala prin motorul de cautare okidoki.ro, a carui […]
[…] dar ramane de vazut. Deocamdata da unele rezultate cam aiurea. Toata povestea okidoki o gasiti pe blogul lui Orlando. La momentul de fata cica s-ar efectua aproximativ o cautare pe secunda. Acest articol a fost […]
„esec e doar atunci cand incerci, finalizezi si vezi reactia pietei, nu poti vorbi de un esec fara sa incerci macar” – asta da adevar.
Orlando … puteam sa jur ca asta vei face: http://www.orlando.ro/2008/05/13/cifra-zile-10000-de-servereluna/#comment-137329 … scrie acolo alb pe negru …..“Google românesc”
Sa ma anunti si pe mine cand vei iesi din Piua …
Felicitari Orlando, asta zic si eu INITIATIVA! BRAVO!
Tica2
La prima vedere este lent si rezultatele sunt cam ne-relevante … dar e un inceput! Multa bafta!
[…] Orlando a anuntat lansare in forma alfa-beta-pe aproape a unui google romanesc: okidoki. Am intrat, am vazut, n-am cazut pe spate, dar sustin orice idee noua de pe meleagurile noastre. Nu-mi place numele insa. Oricum, succes. […]
[…] cu el, rezultatele sunt inca irelevante, insa viitorul suna promitator. Intrega poveste o gasiti la Orlando. Etichete: cautare, interactive, mediapro, motor, mpi, okidoki, okidoki.ro Etichete: […]
[…] din putinele sale momente atat de expansive, Orlando dezvaluie cum a luat nastere ideea de a realiza un motor de cautare dedicat pietei din Romania, care sa […]
Asa da initiativa
Nimic nu e imposibil, tot timpu o sa apara cineva mai bun
Multa bafta
[…] multe informatii despre okidoki sunt aici : link Tags: indexare, mediapro, motor cautare, mpi, okidoki, okidoki.ro, […]
[…] Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a fi la curent cu ce scriu. Mersi pentru vizita!Luni, 1 decembrie, la + un an din momentul inceperii lucrului, s-a lansat versiunea alpha-beta a search-ului Mediapro, okidoki.ro, ne zice Orlando. […]
[…] Orlando Nicoara anunta motorul de cautare okidoki.ro aflat in faza beta, motor de cautare dezvoltat de MPI. “… daca altii, in regiune, au dovedit ca se poate, noi de ce nu am incerca? Pana la urma are nevoie si Google de o concurenta acolo, anemica sau nu, sa simta ca traieste.” – Orlando Nicoara […]
Felicitari pentru lansare! Astept rezultate :D
Legat de logo, sunt de acord cu Iulian, prea multe artificii grafice (care ingreuneaza citirea) iar separarea cromatica e inutila si nejustificata. De asemenea R?zvan are dreptate la punctul 1 cu culorile linkurilor. Succes!
investiti resurse in altceva. un SE mananca resurse umane cat si hard de care ma indoiesc ca le aveti. mai rau e ca nici nu cred ca o sa le gasiti, mai ales cele umane.
motorul e prea incep iar indexul de „cateva mii” nu e de ajuns pentru nivelul de informatii la care se asteapta cei care cauta intr-un SE
[…] -MPI a lansat un motor de c?utare românesc, http://www.okidoki.ro. Detalii la Orlando […]
Si asa se pierde timpul! unii au Google ca preferinta de ani si ani, si nu numai pentru motor – ti se deschide home page – ai linkul spre Gmail, motorul pentru bloguri, imagini la un click away – si e greu sa misti lumea de la un brand la altul. Eu stau unde sunt oricea s-ar inventa mai ales in tara asta
Macar daca ati fi tacut in legatura cu luatul in piept cu Google – erati profeti acum. Oricum succes ca eu urez succes la orice daca nu are legatura cu politica :)
super tare…iti ziceam eu dupa vizita ta la google ca ne simt suflarea in ceafa, na c-am intuit eu ceva…desi nu stiam ce :)
La mai mare!
[…] vreau sa fiu carcotas, dar daca ai un motor de cautare nu tre sa fie in stare sa stie sa-si caute numele propriu si sa-ti dea un […]
Frumos…e inca la inceput…tocmai de asta e beta, dar e o incercare frumoasa…
Ma recunosc un fan Google, dar am pus un buton de search spre okidoki in toolbarul de la google…cine stie, poate pt search-uri locale ma convinge mai tarziu… Bafta!
[…] Orlando marturiseste: da, stiu, veti spune ca suntem nebuni, veti spune ca nu avem ce face, veti spune ca search-ul nostru nu va bate niciodata Google si puteti continua pe aceeasi linie si chiar va rog sa o faceti pentru ca e foarte probabil sa aveti dreptate :). […]
„Primul motor de cautare romanesc” my ass…
pe de alta parte, Orlando, trebuie sa il faceti nu 25%-30% mai bun ca Google, ci 400% mai bun ca Google, altfel va aruncati banii pe fereastra
succes, anyway
a, si inca una: esecul rasunator al recentului cuil.com, nu va spune nimic?
[…] am auzit de la un prieten cand i-am spus de ce am citit pe blogul lui Orlando despre lansarea unui motor de cautare la MPI (la insistentele lui Adrian Sarbu) Eu as zice ca doar Orlando e suficient de curajos sa incerce sa se lupe cu Google, si e printre […]
[…] lui este – okidoki.ro. Mai multe despre el aici – link. Eu mi-am bagat 3 site-uri acolo si astept sa vad daca mi le va […]
Culorile sunt oribile iar rezultatele aiurea total. Am dat search dupa un cuvant si primul rezultat pe langa ca nu are nici cea mai mica legatura cu subiectul, nici nu contine cuvantul cu pricina in textul paginilor/nume domeniu/titlu pagina/etc/etc.
Nu stiu zau ce sa zic :-) Cred ca te-ai cam grabit cu anuntul.
[…] orlando anunta lansarea unui motor de cautare care sa rivalizeze cu google si sa-l ajunga in 6 luni. il gasiti la http://www.okidoki.ro […]
[…] Mai multe aici […]
Cuil n-a esuat. Nu inca. :D
@ Daniel poate ca este primul motor de cautare romanesc din media pro :).
Este un proiect ambitios si merita laudata lansarea acestui proiect.
Sa dea Domnul sa fie cel mai tare din zona !
[…] 4 Decembrie, 2008 Orlando a lansat okidoki.ro, un proiect la care zice c? b?ie?ii lucreaz? de 1 an de zile. Vreau s? îi […]
Nu aveti un banner 125×125 ?
felicitari domnilor de la MPI ptr aceasta incercare, cineva trebuia sa o faca si la noi, nu? dar totusi, ce facem cu relevanta rezultatelor care lipseste cu desavarsire? aproape nu am reusit sa gasesc nimic, desi am facut peste 50 de cautari cu google si okidoki in paralel. google ma duce din prima unde trebuie, okidoki niciodata (nici macar pe pagina 2 sau 3!). sper sa mai lucrati la partea asta…
lasati ce zice lumea de logo si alte prostii, nu un logo face un serviciu sa fie bun. UTILITATEA!
Auzi … ? cum vad ce PR am la okidoki ;))
Numele e prea lung ?i neatr?g?tor. Spune cu voce tare „caut? cu okidoki” ?i o s?-?i dai seama c? numele n-are nici un viitor. Cînd e vorbit, „okidoki” prea seam?n? cu „ochii+dochii”.
Relevan?a c?ut?rilor e slab? în momentul ?sta, nici nu se poate face o compara?ie cu Google.ro. În mod sigur una din cauze e num?rul mic de pagini indexate (pentru c? pagini române?ti sînt ?i pe .com, .org, .net, etc.).
Plus c? într-adev?r în englez? e „okiedokie”, asta pentru c? dac? ar fi „okidoki” s-ar pronun?a „ochidochi”, nu „ochiidochii” ca acum.
http://www.urbandictionary.com/define.php?term=okiedokie
Oricum fanii limbii engleze (foarte mul?i în România) o s? sar? ca ar?i la românizarea lui „okiedokie” în „okidoki”.
[…] scriu repede un post, ca cine stie cand mai ajung la un internet. Orlando scrie ca au lansat un motor de cautare pentru rromania, okidoki.ro. Desigur, exista niste exagerari in […]
„Cuil n-a esuat. Nu inca.”
Hm, se pare ca in Romania stirile ajung mai greu.
Cuil.com e mort de multa vreme, mai exact de cand a scazut hype-ul din media
http://www.itpro.co.uk/blogs/daveyw/2008/09/24/cuil-frozen-out-market-share-drops-to-next-to-nothing/
unii invata din greselile altora, altii insista sa le repete
Curiozitate tehnica: ce aveti in spate? Lucene sau ceva dezvoltat de voi. (am trecut si eu prin asta)
[…] anunta lansarea proiectului care in 6 luni urmeaza sa se bata cu Google pe piata […]
[…] MediaPro Interactiv a lansat okidoki.ro, motorul de cautare ce urmeaza a se-ntrece cu google pe plan local. Detalii pe blogul lui Orlando Nicoara. […]
[…] nu avem cum sa depasim Google in 6 luni, nu am declarat asa ceva, mesajul meu de aici a fost “vrem sa avem in 6 luni rezultate mai relevante decat Google”. Adica, la o […]
Mult succes – desi Google is god si nu ma vad prea curand utilizand altceva… spor cu indexarile, sunt si eu in queue!
Navigare lina si vant bun din pupa!:)
[…] Ideea numelui, okidoki, ii apartine tot lui Adrian Sarbu. Logo-ul a fost realizat in luna martie, iar site-ul a fost lansat la 1 decembrie. Da, stiu, veti spune ca suntem nebuni, veti spune ca nu avem ce face, veti spune ca search-ul nostru nu va bate niciodata Google si puteti continua pe aceeasi linie si chiar va rog sa o faceti pentru ca e foarte probabil sa aveti dreptate. Noi vom incerca si credem ca putem reusi (atat eu cat si baietii care au lucrat pe acest proiect), la urma urmei cineva trebuie sa si incerce apa inainte de a face baie pentru a vedea cat e de rece, nu?”, scrie Nicoara pe blogul personal. […]
[…] sa si incerce apa inainte de a face baie pentru a vedea cat e de rece, nu?”, scrie Nicoara pe blogul personal. Investitia in proiect nu a fost dezvaluita. Okidoki.ro va fi monetizat prin AdSense, platforma de […]
[…] Sursa: orlando […]
[…] Orlando Nicoara a spus ca echipa okidoki are ca plan depasirea google.ro in 6 luni. Un interval de timp mult prea scurt as zice, desi la doar 24 de ore de existanta okidoki a prins foarte mult buzz. […]
[…] cauti okidoki, pe google.ro gasesti 505.000 rezultate. Dupa “okidoki” sunt 507.000. Orlando.ro este al 6-lea rezultat. Adica cel care dupa okidoki.ro ar fi trebuit sa aibe cea mai mare […]
arat? f. bine ?i merge finu?, c?ut?ri relevante.
feedback (dac? sunte?i deschi?i): ar fi util un quote mai mare (mai lung) la fiecare rezultat… eventual, dac? ave?i chef de experimente, un citat de la începutul paginii ?i una, mai mic?, unde s-a g?sit termenul.
[…] Sunt sigur ca stiti cu totii deja de lansarea okidoki. […]
[…] mogulul Sârbu zice c? lumea vrea search, o ?ti el […]
cred ca e cea mai buna miscare pe care a facut-o media pro int. in ultima vreme. succes!
Am si eu o intrebare care se vrea inteligenta: okidoki.ro va fi (cum e Onet si Seznam) si portal, sau doar motor de cautare?
e urmasul lui google :)
[…] se poate. Am incredere in aceste proiecte autohtone. Daca doriti sa cititi istoria OkiDoki o gasiti aici si […]
Nu te uita ca ai un search/secunda, ci vezi cati din cei care au cautat o data, mai vin si maine sa caute pentru ca au nevoie.
Primul motor de cautare romanesc nu o sa fie sigur.
Exista http://www.fast.ro http://www.searchengine.ro http://www.netul.ro
http://www.gofind.ro yeah.uv.ro SI MULTE altele cautatile pe google:)
[…] vrea doar sa fie mai relevant pentru romani, decat este in prezent Google. Strategia e simpla, Orlando si-a dat seama ce ii lipseste lui Google (relevanta) si vrea sa exploateze asta. Si va reusi. Dar […]
[…] Mai multe aici. […]
[…] citi mai multe despre acest proiect aici, aici ?i […]
Puteti spune mai multe despre tehnologia din spate ? Sunt destul de interesat de chestiile distribuite, scalabile.
Am citit despre arhitectura Google si este destul de mult de invatat de la ei, si Facebook a lansat multe proiecte opensource.
Salut,
Uite un exemplu pentru care nu o s? folosesc okidoki.ro: dau pe google search la „stiri brasov” îmi apare site-ul pe prima pagin? de c?utare de dou? ori. La tine pe site, în primele 10 pagini nu l-am g?sit, ba mai mult, apar site-uri de genul http://www.craiova-online.ro/, ceea ce dup? nume nu apare din Bra?ov. Din acest motiv raman la „tata google” care ?tie de toate în detrimentul okidoki.ro.
O zi frumoas? ?i sper ca feedback-ul meu s? v? pun? pu?in pe gânduri.
Multumesc,
Sabin G. Munca
[…] group products. -MPI launched a Romanian search engine, http://www.okidoki.ro. More about it at Orlando That’s about all. Now sleep because tomorrow is another day Possibly related posts: […]
Intr-o batalie care se va da intre Google.ro si viitorul Yahoo.ro sa vedem ce va reusi okidoki (mediapro) sa faca. yahoo.ro va pune accentul pe portal mai mult decat pe search direct, oricum ar fi …cei 2 rivali vor fi foarte greu de batut (google si yahoo).
Success pentru Okidoki.
P.S. pe cand un live.ro ? sau microsoft asteapta sa isi rebranduiasca serviciul de cautare…iar.
Heh… succes va urez si eu.
Dar sa iesi pe piata, chiar si cu un produs beta, care la cautarea ‘romania’ returneaza ca prim rezultat un site financiar din Italia este…
[…] Boerescu admira cojones. Pe ale lui Orlando! (sincer si […]
[…] a pornit pe un drum lung ?i anevoios. Primul lucru, au nevoie de mult? logistica. Multe servere, mul?i […]
[…] Apoi alt? bomb? … ?i mai mare – Okidoki.ro. Motorul de c?utare românesc este în beta … d? rateuri mari (spre exemplu pe mine nu m? g?se?te )… dar promite mult. Orlando m-a convis cel pu?in la nivel de poveste. […]
[…] “Da, stiu, veti spune ca suntem nebuni, veti spune ca nu avem ce face, veti spune ca search-ul nostru nu va bate niciodata Google si puteti continua pe aceeasi linie si chiar va rog sa o faceti pentru ca e foarte probabil sa aveti dreptate. Noi vom incerca si credem ca putem reusi (atat eu cat si baietii care au lucrat pe acest proiect), la urma urmei cineva trebuie sa si incerce apa inainte de a face baie pentru a vedea cat e de rece, nu?”, scrie Nicoara pe blogul personal. […]
[…] e de spus ca aici si aici gasiti mult mai multe detalii despre […]
Eu v? doresc tot binele din lume ?i sper s? aibe succes!:)
[…] okidoki.ro – file de poveste […]
[…] si al relevantei. In aceste conditii, ar trebui sa privim oare cu alti ochi proiectul okidoki.ro, demarat de Orlando si […]
[…] Okidoki.ro – file de poveste […]
mie imi place. am dat cateva searchuri si pare ok. promit sa-l folosesc si pe viitor :)
okidoki fain numele, simpatic proiectu, dar poate cam abitios targhetu: sa bata goole , ehehe pana la urma de ce nu. felicitari, o sa va sustin si eu prin blogul meu, nou si schiop momentan, dar mai stii mai incolo !?
[…] ordine mai filozofic? de idei, iteam despre okidoki ?i m? gândeam cât de tare n-are sens s? te apuci s? faci o astfel de treab?, comercial: […]
[…] Acum avem alternative. In decembrie anul trecut Orlando ne anunta aparitia lui okidoki.ro, search-ul lansat de MPI, proiect prin care ei cred ca pot si spera sa bata Google. Asa cum in […]
[…] Okidoki.ro – file de poveste scris pe http://www.orlando.ro/ (38 de reactii) […]
bafta.
aveti o greseala gramaticala in pagina ‘termeni si conditii’
„si ne puteti semala „
thx Marian
[…] * okidoki.ro este prima incercare din Romania de a construi un motor de cautare. Proiectul Okidoki.ro a aparut in peisajul .ro la instistentele lui Adrian Sarbu4, fiind dezvoltat de MediaPro Interactiv5, companie condusa de Orlando Nicoara. (sursa orlando.ro) […]
Incercarea moarte n-are. Mi-a placut faptul ca am gasit informatii despre ce am cautat, nu asa de multe ca la Google, dar am gasit! Si nu e vorba de ceva de interes general. Sa vedem evolutia. Deocamdata informatiile Trafic.ro despre Okidoki nu sunt incurajatoare.
[…] Ieri, MediaPro Interactiv a lansat motorul de cautare la care Orlando si echipa sa lucreaza de vreun an de zile. […]
[…] povestea okidoki o gasiti pe blogul lui Orlando si nu putem decat sa asteptam sa treaca ceva timp pentru a vedea rezultatele […]
[…] group products. -MPI launched a Romanian search engine, http://www.okidoki.ro. More about it at Orlando That’s about all. Now sleep because tomorrow is […]
un inceput asta trebuie ! o sa prinda mai mult decat google .. asta va fi in curand si sigur .. yandex , baidu si altele sunt mult mai tari decat google ! la fel va fi si asta !
Google are 67% din toate cautarile mondiale, yahoo 7%, baidu 6.5% (doar din cauza ca e popular in china) si bing (microsoft) are 3%.
un searchengine local nu are cum sa se faca atat de popular cum este baidu in China. daca okidoki r fi aparut inainte de google.ro si daca google nu ar fi fost accesibil in Romania, atunci ar fi reusit. (precum baidu).
[…] Orlando Nicoar?: okidoki.ro – file de poveste – linkuri de la 35 de domenii […]
Eu v? doresc tot binele din lume ?i sper s? aibe succes!:)
A face acelasi lucru cu google e foarte gresit, pentru ca nu veti reusi niciodata. Nu veti reusi deoarece oamenii sunt obisnuiti cu rezultatele google, iar webmasterii au invatat sa manipuleze acest motor, si niciodata nu vor incerca sa faca spam pe okidoki. Interfata voastra seamana prea mult cu a lor, astfel incat mergand pe varianta actuala, nu cred ca veti bate nici bing magar la search. Mai e ceva, google nu inseamna cautare, google inseamna bani.