24 de ore
luni, februarie 6th, 2006saptamana trecuta am cazut pe scarile de la bloc … rau de tot … am alunecat pe o pojghita subtire de gheata ramasa de la spalat (avem femei de serviciu foarte constincioase, isi incep activitatea in jur de 7). Chiar ma gandeam ulterior ca nu am mai cazut pe zapada/gheata din facultate. acum insa efectul cazaturii a fost amplificat de impactul dur cu marginea scarii. neplacut.
plecand de la o discutie de pe http://learn.reflex.ro/disciplin-topic.html, un forum pe care-l mai citesc cand am timp, apoi vazand programul lui Radu, notarea lui Vivi si recomandarea lui Vlad referitor la managementul timpului mi-am dat seama ca anul trecut am muncit in medie 11-12 ore pe zi. ma trezesc usor in jur de 7-7:30, ma uit la stiri pana pe la 8, mananc, fac un dus si plec spre birou unde ajung in jur de 9:30. au fost zile la rand in care am plecat dupa 23 de la birou. concediu 5 zile (din care 3 am fost racit). poate un weekend prelungit.
de revelion, fiind departe de tara, inconjurat de 300 de rusi, urmarind un program artistic in rusa am avut timp sa ma gandesc ce-mi doresc pt acest an. am trecut in revista tot ce am facut in 2005. primul lucru venit in minte a fost moartea mamei lui Cristi. 48 de ani. nici o problema de sanatate. nici o zi de spitalizare. atac cerebral. in mai putin de o ora s-a dus. restul nu prea a mai contat desi, per ansamblu, 2005 a fost un an bun …
anul trecut 3 cunoscuti au avut probleme psihice fiind scosi din „joc” saptamani sau luni de zile pana si-au revenit. ma gandeam ca societatea in care traim ne „macina” zi de zi, generatia noastra, a celor care am prins revolutia la adolescenta, probabil nu va apuca 75-80 de ani cat au trait bunicii nostri.
mie unul mi-a luat ceva vreme pana sa realizez ca nu toti cei din jurul meu pot alerga dupa ritmul impus de mine. ca oamenii au nevoie de momente de respiro. ca si eu am nevoie de momente de respiro.
anul asta mi-am propus sa incerc sa-mi organizez mai bine timpul. pana acum (ianuarie) nu prea am reusit … singurul succes notabil fiind acest blog. pana in decembrie mai e insa.
This entry was posted on luni, februarie 6th, 2006 at 22:54 and is filed under Discutii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
[…] Intrebarea este, orlando, sa ne oprim? Si pe mine ma sperie lucruri pe care le aud in jurul meu. […]
nu ne oprim (dovada ca acum, la 23:18 amandoi suntem pe internet), facem insa pauze din cand in cand.
ntz .. nici nu se pune problema „sa ne oprim”, pentru uni pur si simplu nu functioneaza, ar fi chiar mult mai rau :) exista intregi tratate psohologice pe tema asta.
mult mai interesant in schimb mi se pare ‘solutia’ propusa de vlad in blogul sau, despre managementul timpului; am incercat si eu decateva ori metoda (nici de departe asa ‘stintific’) si am fost surprins cate lucruri poti face cand intr-o singura zi daca iti organizezi timpul mai bine; a existat intodeauna si timp de o pauza de gandire ;)
Orlando, asa cum bine zici, ritmul actual al vietii si al muncii, ne macina zi de zi. Si ca sa nu avem probleme grave de sanatate, nu e suficienta doar o solutie de time management, e nevoie de mai mult. Va trebui sa invatam cum sa traim o viata sanatoasa.
Lucrez la un proiect pe tema asta si sper ca vom lansa foarte curand un site, despre cum sa ai o viata sanatoasa.
Pana atunci va recomand sa incercati „metode de improspatare a organismului”, cum ar fi iesiri in aer liber, mers pe jos, week-end-uri la munte…
Va anunt cand lansam si situl, se pare ca toti sunteti in target :)
sorry, dar sunt de parere ca astfel de mesaje nu te avantajeaza
Daniel, teoria relavitatii, dar cine te referi cand faci afirmatia de mai sus?
Problema manangementului timpului este strans legata de workoholism. Pana la urma cred ca totul tine de prioritatile fiecaruia. Teoria mea este ca pe langa puterea care vine odata cu succesul, workoholismul mai are o motivatie simpla. Viata asta a secolului 21 este total lipsita de spiritualite, zeama, esenta, sau cum vrei sa ii spui. Culmea este ca, desi nu ne-o dorim in mod constient ii simtim lipsa. Ca sa ne justificam aceasta lipsa devenim workoholici (nu prea fac sport, nu prea ma vad cu familia, nu prea … dar uite sunt workoholic si am rezultate). Dupa mine cea mai mare greseala este sa zici: Lasa ca acum „trag mai tare” si dupa care o sa am suficient timp cat sa fac si X,Y,Z,W. Parerea mea. S-ar putea ca peste 10-15 ani de „tras tare” sa ai suficient „timp” si pentru sport si pentru familie si pentru … Problema e ca la finalul acestor ani sa nu fii prea obosit pentru sport (daca nu, mai rau, „esti scos din joc” cum zice Orlando), sa nu fi avut ghinionul de a ramane fara familie, etc. Asa ca totul vine din interior: daca vrei (cu putin ajutor, de la consultanti, forumishti, prieteni, etc) iti faci timp pentru toate sau macar mai multe. Si inca ceva: nu cred ca se poate sa le combini pe toate de la inceput, cred ca trebuie sa o faci treptat (luna asta fac niste sport, ca nu se face gaura in cer daca ma duc si alerg 2 zile pe saptamana, o ora la sala) si nu pe toate de la inceput.
ma refeream la Orlando
(credeam ca era de la sine inteles :) )
Daca unele evenimente ne fac sa cadem… cred ca e un semn pentru un nou urcus. Parerea mea…
„Femeia ne ridica femeia ne coboara” Aviz alpinistilor.
Daniel, e parerea ta si o respect
Nu incetezi sa ma surprinzi cu acest blog. Orlando cel apolinic, pe care-l stiam, si care are intotdeauna raspunsuri si optiuni se confezeaza pe net in texte lungi. Iar acum recunoaste ca are nevoie de respiro.
Si eu care credeam ca de revelion ai stat in turnul tau de fildes si ai urzit cine stie ce planuri :).
Optiunea mea e simpla: „Eu merg mai departe”, oricum n-am control pe „scarile inghetate”.
Am insa mari probleme cu „postponatul” si cu simplismele.
Functionam intr-o industrie evenimentiala (eu chiar mai mult decat tine) in care „a face acum” e uneori mai important chiar decat „a face”.
Ma bazez prea mult pe simplificari: etichete, recomandari, learninguri si rezolutii. Probabil ca mi-am ales gresit profesia si industria.
Ne putem ascunde dupa „generatii” sau nepricepere in managementul timpului. D-adevaratelea vorbim doar de capacitate de intelegere si de prioritizare. Vad ca nu tu ai reusit sa reduci din simplisme inclusiv prin acest blog, probabil ca in momentul in care”nevoia de respiro” nu va mai putea fi amanata vei gasi o solutie sa prioritizezi si vei reusesti sa delegi :).
Welcome to the future: implusul de a iti reduce ritmul vietii la relanti face parte din tendintele lumii de maine – „Cashing Out” / Faith Popcorn (o duduia care ne da prognoze interesante)
Cunosc un tip care, din pozitia de CIO la o mare firma de IT de la antipozi, a ales sa devina (pentru cat timp, numai el stie) postas. Ei da, chiar asa…
Trecand peste bascalia balcanica cu care l-am abordat (de genu: „ce e prietene, te-ai plictisit de mail-uri soft… vrei niste spam-uri hard”) am vrut sa aflu ce l-a determinat mai tare si mai tare sa recurga la o astfel de solutie.
Weeeell, omul nu vrea neaparat o pauza – isi putea lua un concediu suuupeeer prelungit. N-a prea contat nici ca acum presteaza in aer liber – oricum se duce zilnic la sala, iar in week-end-uri e mai mult outdoor. Aha, pai e simplu (fac eu pe desteptu’), nu mai atunci ramane decat varianta lipsei stress-ului: ntz, ntz, ntz, nici pe departe.
Nostalgia de a trai o viata obisnuita. Cum asa? – ii zic eu – defineste asta. La care el incepe: comunic cu oameni ce nu au deadline-uri, imi fac cunostiinte fara a avea o agenda… – can you believe that?
Nu cred ca adevarata problema e ca „… probabil nu vom apuca 75-80 de ani cat au trait bunicii nostri.” Vom trai mai mult decat atat (ma refer la cei ce nu vor claca in urmatorii 5 ani). Insa vom fi ca acei alpinisti, care odata ajunsi in varf, realizeaza ca, din dorinta de a ajunge primii, au uitat sa se bucure de partea cea mai frumoasa a escaladei.
Depinde de fiecare cat de mult apasa pedala. Unii, au ales sa mearga catinel pe bicicleta (vezi nenea postasu’). Altii vor sa se dea Schumi (acuma nu va intrebati pe cine am mai inclus aici…). Insa ce ne facem cu derapajele?
mda, dupa ultimele evenimente se pare ca nu am nici o sansa pt anul asta … si nici pt la anul … poate o pauza mica din cand in cand.
bogdan, mi-ar place sa fiu salvamar la o „balta” linistita, fara valuri. apropo de asta, uite un articol interesat publicat de Aurora Liiceanu
http://www.hr-romania.ro/index.php?m=3&u=66&a=1388
In todeauna am avut probleme cu timpul si am ajuns uneori la chesti aberante cu planificarea (imi planificam cand apus sa ma duc la WC). Dupa o vreme am inceput sa-mi rezerv blocuri intregi de timp in agenda fara sa stiu exact ce o sa fac in ele. Am observat ca functioneaza si de la o vreme am programul mult mai lejer :)
De cand lucrez la Microsoft am si mai putin timp liber. Dar chiar daca exista deadline-ri imi fac timp sa plec uneori la 14.00 spre casa, sa-i fac baiatului meu o surpriza ca-l i-au de la scoala iar in fiecare seara imi fac timp de familie. In rest vacanta conteaza! Merg deprarte de lume si ma deconectez complet! Numai daca primesc un SMS ca nu merge desprecopii.com ma stresez!
Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Am avut un coleg care are vreo 6 copii. Nevasta lui este casnica si el statea mai mult pe la servici. La un moment dat a avut un accident de masina cu toata familia (evident ca aveau un BUS) si sotia sa plus unul din copii au fost accidentati grav. Nu l-am mai vazut vreo luna si apoi a venit la servici si mi-a spus un lucru care nu o sa-l uit niciodata: „Florin, cand ai un eveniment de genul acesta, cand copilul tau se lupta intre viata si moarte, realizezi cat de ne-importante sunt casa, serviciul, cariera, banii…” Ei bine dupa acel eveniment a fost alt om. A renuntat la ambitii de cariera (si avea una frumoasa), a renuntat a mai fi manager(!) si va spun ca parea mult mai fericit!
Si inca ceva …. O data am inceput o companie in Olanda cu un prieten. Lucrurile mergeau bine si faceam multi bani dar munceam 13 ore pe zi. La un moment dat ne-am gandit citind carti de business ca nu avem „vision statement” ca nu avem un anume „business plan”, nu avem „goals”, si ne-am speriat! Am angajat repede un super high-payed consultant sa ne ajute. Nu pot sa uit niciodata cat am invatat de la omul ala! Statea si ne asculta la sedintele noastre strategice si nu zicea nimic! Ne lua banii cum sunt psihiatrii in filmene americane. Dupa vreo luna a vorbit si ne-a spus sec: voi v-ati gandit vreo data sa schimbati businessul cu unul care nu are legatura cu IT-ul? De exemplu sa deschideti o caltitorie si sa vindeti clatite! Am fost socati! Dupa 2 luni de zile insa… mi-am dat demisia, mi-am vandut toate actiunile si m-am angajat la o companie care am ales-o dupa cate zile de concediu oferea (37!).
Inchei prin a recomanda la toata lumea urmatoarea carte:
The Seven-Day Weekend (http://www.amazon.com/gp/product/1591840260/104-9240110-8115156?v=glance&n=283155)
O scurta completare ca sa nu generez Revolutie in campusul Microsoft din Redmond: nu am 37 de zile de concediu la Microsoft! Nu mail lucrez la compania cu 37 de zile de concediu. Era prea liniste acolo:)
Cu permisiunea admnistratorului intervin si eu pe o lista de discutii unde pana cum si-au spus parea doar barbati. Cu functii importante care le manaca prea mult din timp.
Plecand de la axioma ca timpul este singura resursa care se imparte egal la toti, n-am cunoscut pana acum pe nimeni care sa-si fi facut timpul prieten.
Sunt de acord doar cu prima parte a afirmatiei lui Mihnea „Viata asta a secolului 21 este total lipsita de spiritualite”, pentru ca intre zeama si esenta sunt mari deosebiri.
Atunci cand omul va realiza ca este o doime, adica trup si suflet (pentru ca pana cum a realizat ca e numai trup), atunci notiunea de time management va disparea.
cred ca orlando a vrut sa spuna ca cei care au vut probleme au fost scosi din carti… oricum e mai bine sa fii scos din carti decat din joc, nu?
Orlando,
daca gasesti „reteta” magica prin care sa iti organizezi timpul mai bine, da-ne de veste. Sunt in aceeasi situatie ca si tine si, desi fac eforturi sa imi organizez altfel timpul, nu reusesc…..