sanatate
marți, mai 29th, 2007Sorin ma intreaba ce-mi doresc si nu am in imediata apropiere … nu-mi doresc multe lucruri si am depasit stadiul dorintelor materiale avute in urma cu 10 ani cand lucram pe 80 de dolari/luna. in afara de sanatate, si nu neaparat pt mine cat pt cei dragi din jurul meu, pt parinti si pt singura bunica ramasa in viata care vineri, la 82 de ani si la +30 grade era la sapa, la camp, nu cred ca-mi doresc altceva. imi doresc sa pot spune pas la 40-45 de ani si sa ma retrag bucurandu-ma de ceea ce am realizat pana atunci.
si ca sa raman in regula jocului mi-as dori niste bombonele cip cip, cele mici in cutie cilindrica, de plastic, cei care au prins vremurile de dinainte de 89 stiu despre ce vorbesc, cip-cip-urile, pufarinele si mentosanele au fost dulciurile de baza ale copilariei …
This entry was posted on marți, mai 29th, 2007 at 10:57 and is filed under Personal, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
orlando, din pura curiozitate, cand spui „ma retrag” vrei sa spui ca nu te mai implici deloc in ce faceai inainte de a te „pensiona”? sau doar te implici din cand in cand? daca se poate spune si nivelul de venit pasiv la care vrei sa te retragi… as aprecia :)
cat despre pufarinele imbracate in ciocolata… hmmmm… si eu as vrea. intr-o zi chiar am cautat printr-un supermarket dar nu am gasit „ca pe vremuri” :)
Multa sanatate bunicii tale! Fara sa iti propui, ai reusit sa-mi starnesti un dor incredibil de ai mei…. In ceea ce priveste „retragerea” ta, cred ca va fi o incercare frumosa, insa chiar nu vei putea sta departe de lucrurile care te pasioneaza. Pariu? ;)
e o intrebare buna Ionut la care as vrea sa am si eu un raspuns :)
ideal ar fi sa ma „rup” de tot, insa am mari indoieli ca voi putea face acest lucru pt ca cel mai mult am stat rupt de pc/internet 3 zile iar in ultima vacanta am avut laptopul cu mine pe plaja … vom vedea, depinde si de cum va evolua tehnologia.
multumesc Sorin, sanatate si alor tai.
da, s-ar putea sa fie doar o incercare … vom trai si vom vedea :)
Dar de pungutzele cu bomboane Olimpic iti mai amintesti? :)
Toate cele bune!
am eu niste cip-cip, dar sunt la pung? zilele astea
Da-mi voie sa cred ca nu te vei putea rupe de ceea ce te pasioneaza, dar cine stie…..
Eu cel putin fac tot ce fac din pasiune, iar pasiunile dispar greu …… probabil ca e si cazul tau
Richard, da, imi aduc aminte insa nu mi-au placut niciodata, parca aveau gust de creta :)
Hai ma zoso, cum adica la punga?
da Mircea, pasiunea conteaza foarte mult, de aceea ma si consider un norocos, fac ceea ce-mi place.
nu stiu nene, eu de la accident mananc la punga sau la pai :(
sunt curioasa: iti mai amintesti si cum degustai cip-urile? ca mie imi e rusine sa zic …
[…] Nostalgic Posted by: Lejer in Romania, Articles Articles limba romana RomaniaHei, acesta e primul meu articol scris in limba romana:) hehe:) … si eu care credeam ca voi scrie doar in engleza, ca noh… Cum am ajuns aici? Simplu… am dat de-un blog al lui Orlando Nicoara, care m-a facut sa zambesc si sa caut in arhiva mailurilor mele ceva anume, (il gasiti cand cititi tot articolul. Il citez:”si ca sa raman in regula jocului mi-as dori niste bombonele cip cip, cele mici in cutie cilindrica, de plastic, cei care au prins vremurile de dinainte de 89 stiu despre ce vorbesc, cip-cip-urile, pufarinele si mentosanele au fost dulciurile de baza ale copilariei …” […]
Blogul lui Orlando si comentariul lui Betty m-au facut sa-mi amintesc ca am si eu un mail nostalgic… si l-am trantit in blog.
Da chiar ca… ce vremuri:) Nu aveai atata stres, eram si noi mai ‘cuminti’, respect, si fara griji noaptea pe drumuri:)
Cu cip cip sau altele;)
cip-cip, yami yami. Mai erau si niste „mestici” d-alea gen tigarete la o cutie plata de carton. si mie mi-e dor de branzoaica de 5 lei (scumpa rau) din obor (braila) :)
Acum cipurile se gasesc la punga, nu se mai fac la cutiile alea rotunde. Dintr-o cutie de aia de plastic probabil ies vreo 3-4 pungi.
Pe langa mine sunt vreo doua magazine care au si cipuri si pufarine. Pufarinele chiar sunt ca alea de pe vremuri. Daca vrea cineva faceti comanda, plata cu cardu, livrare prin curier. :)
Orlando, asa cum imi place mie sa spun sunt unele persoane „online pe viata”. Eu cred ca ma numar printre ele si cred ca si tu si altii. E un mod de a lucra si de a fi aproape de tot ce e nou si dinamic, iar totul se traduce si in viata personala. Succes in ceea ce iti doresti si mai ales in viata personala care este cea mai importanta!
Postul tau mi-a adus aminte de o reclama de pe Discovery care zice „if you could do anything, what would you do?”. De fiecare data cand o aud ma gandesc ca nu mi-ar placea sa pot face anything, n-as mai avea un challenge, nici o provocare, nimic.
M-as plictisi, cand totul e usor posibil parca nu mai are acelasi farmec.
Ar fi ca si cum te-ai duce cu elicopterul pe Everest doar ca sa fii pe Everest. :-) Stii cum, e ca in cantecul ala care zice: life’s a journey, not a destination.
aa, despre chestiile alea pline de coloranti cancerigeni vorbesti? :)
Auzi?! A?tia-s nori!…
La ora la care tu cite?ti acest articol eu am o strangere puternic? în stomac dac? nu am adormit. Am luat la mine “Descul?” de Zaharia Stancu ?i sper s? aibe acela?i efect ca ?i musca ?e?e. Stau ?i m? gândesc… dac? a fu…
[…] Cum am ajuns aici? Simplu… am dat de-un post in blogul lui <a href=”http://www.orlando.ro/?p=292″>Orlando Nicoara</a>, care m-a facut sa zambesc si sa caut in arhiva mailurilor mele ceva anume, (il gasiti cand cititi tot). […]
[…] M-am “cunoscut” cu Orlando online, in impejurari nu tocmai favorabile. Apoi, incet, incet – printre coincidente – am invatat sa comunicam. […]
e frumos sa-ti regasesti colegii de liceu pe net…salutare Orlando…am fost colegi in liceu…ma bucur sa vad ca ai ajuns aici…meriti.. esti un baiat destept…
Mangalia
Liceul Industrial