Cinci lucruri pe care i le reprosez lui Basescu

1. Ruperea de PNL. L-am votat in 2004 pentru un proiect al dreptei, pentru o alianta a dreaptei care sa faca uitat regimul lui Nastase. S-a rupt de Tariceanu din orgoliu (ca sa nu spun dintr-o prostie, prostie de ambele parti pentru ca mai tarziu Tariceanu a fost abandonat de Patriciu) si a incercat sa omoare acest partid, impingandu-l in bratele PSD si ulterior PC.

2. Numirea lui Boc ca prim ministru dupa alegerile din 2009. Boc era deja erodat dupa guvernarea PDL-PSD, iar la momentul respectiv, in plina criza, aveam nevoie de un alt prim ministru, unul care sa ne arate drumul, unul in care sa avem incredere ca e capabil sa scoata tara din criza. L-a pus tot pe Boc pentru ca era controlabil si usor de manevrat. O mare dezamagire alegerea de atunci. La care se adauga acceptarea ca ministri a unor oameni care nu aveau ce cauta in guvern: Igas, Ialomitianu, Ariton, Botis.

3. Marirea TVA-ului in vara lui 2010. Cel mai prost moment posibil, consumul s-a dus in cap, a omorat orice sansa de crestere/revenire economica.

4. Alianta cu PSD de dupa alegerile din 2008. No comment.

5. Alianta cu UNPR. Pentru ca cine a tradat o data va mai trada si a doua oara.

Restul, adica Udrea, EBA, Anastase (si ce mai vreti voi sa adaugati), poate fi trecut cu vederea, pana la un anumit punct le poti incadra in „capriciile” unui presedinte, nimeni nu e perfect, iar despre JFK astazi se scrie doar in revistele mondene ca nu a ratat nici o internista de la Casa Alba (comparatia e intentionat fortata).

Cu toate acestea, voi vota impotriva demiterii lui pe 29 iulie. Pentru ca indiferent cate bube are Basescu, si are destule, nu are nici una atat de grava incat sa fie demis inainte de termen. Pentru ca a fost votat de peste 5 milioane de romani acum 3 ani pentru un mandat de 5 ani. Pentru ca USL-ul detine controlul in parlament si are guvernarea, iar adoptarea masurilor promise o pot face si cu Basescu presedinte. Pentru ca nu poti face pipi pe Constitutie si apoi sa-i dai poporului sa bea ce a rezultat din amestec. E ultimul vot pe care-l va lua Basescu de la mine, indiferent daca va mai ramane sau nu in politica dupa 29 iulie sau peste 2 ani cand i se termina mandatul. Si nu e un vot pentru el, e un vot pentru Romania.

Mai jos aveti 4 opinii, 2 pro, 2 contra pe care va invit sa le cititi, alegerea din 29 e doar decizia voastra, nu uitati asta.

O s? m? duc la re­fe­ren­dum ?i o s? votez împotriva suspend?rii. N-o fac pentru B?sescu, ci pentru c? altfel a? sus­penda României 22 de ani de munc?, de sa­cri­ficii, de construc?ie anevoioas? ?i cos­ti­sitoare.

Cosmin Alexandru

Merge?i la referendum ?i vota?i NU.
Cu toate defectele sale, pre?edintele Traian B?sescu a “încercat” o alt? ?ar?, mult mai bun? decât cea pe care ne-o preg?te?te USL. Cu toate viciile sale, pre?edintele B?sescu nu a comis “faptele grave” care s?-i justifice demiterea ?i are dreptul s? î?i încheie mandatul la termen. E trist, e cinic, dar el a r?mas singura piedic? în calea furtului din interior al ??rii.

Mihnea Maruta

Unde sunt fondurile UE care trebuiau pregatite pentru a fi atrase inca din 2005 iar acum la 7 ani distanta suntem ultimii din Europa si am platit mai mult decat am atras la bugetul uniunii?
Unde sunt autostrazile?
Unde este flota?
Unde este cresterea reala economica?

Unde sunt profesionistii de la finante promovati de el?
Ce cauta metalurgul la finante in 2009 in plina criza economica, ala de lua masuri prociclice si fuse angajatul lui Videanu, prietenul baietilor destepti din energie?
Ce cauta IGAS la interne cand el e bun cel mult de a fi sef de tura la RATB?

Unde este bunastarea romanilor promisa in toate campaniile de catre el?
Unde este acel proiect de tara care sa stimuleze energiile creatoare ale unei natiuni slabite de comunism si de o tranzitie tembela la capitalism?

Pentru toate astea si multe altele Votez DA la referendum fara al sustine pe presedintele interimar Crin Antonescu ca presedinte si fara al credita pe premierul interimar Ponta si USL.

Cristian Lungu pe Facebook

5. Lipsa de viziune. Pentru ca am trait, de 8 ani, intr-o tara in care singura viziune adevarata a purtat nume de inamici politici: Felix, Antenescu, Tonta si Iliescu. Nu poti privi spre trecut si nu te poti certa mereu cu cineva atunci cand esti intr-o pozitie care te obliga sa mergi inainte. Un proverb arab spune ca daca stingi mereu focuri, nu vei vedea niciodata lumina. La noi, Presedintele s-a comportat ca un incendiator. Si era greu sa poata avea si viziune in tot acest timp.

Alin Popescu

Si in loc de incheiere:

CTP intr-un editorial de pe Gandul.

Totu?i, nu pot s? închei f?r? o constatare pe care deceniile de când m? uit la politic? mi-au închegat-o în minte – când vezi pe cineva cum ob?ine puterea, gânde?te-te ce va face când va trebui s-o cedeze.

47 Comentarii
  1. Gigel spune:

    Ma, ce sa zic, e bine ca votezi. Imi place atitudinea ta.

  2. gigi22 spune:

    In esenta sunt de acord cu cele afirmate de tine. Pana la urma votul trebuie sa vina in urma unei evaluari cat de cat rationale a situatiei. TOTI politicienii de la varf au facut prostii. Si fiind la varf au fost prosti MARI. Problema acum este ca USL a facut FOARTE multe chestii grave intr-un timp scurt. Mie mi-e frica de acest partid/uniune. Mi-e de multe ori sila de Basescu si PDL, dar nu (inca) frica.
    Cei care se plang ca trebuie ales intre 2 rele le spun ca asa se imping lucrurile inainte, pas cu pas, votand de fiecare data cat mai rational. Ca Isus nu o sa vina, cred, vreodata sa ne ceara votul, ca sa fie o optiune limpede 100%.

  3. liviu spune:

    Sper sa fie cat mai multi fani ai acestui vizionar care a dus Romania la un nivel de trai comparabil cu Suedia (de 8 ani a avut in mana tot ce inseamna institutii gov, parlament, dna, parchet, agentii, CJ etc) si sa iasa la vot. Atat. Sunt convins ca vor exista si cel putin 8 milioane de oameni care ii vor arata calea corecta lui TB.

    Omul asta e diabolic, este uimitor cum reuseste sa prosteasca oameni cu aceleasi idei: rusi, mineri, comunisti. Pentru tine Udrea e „capriciu”… Femeia asta a avut pe mana banii Romaniei, nu a fost (doar) coana Mita. Vezi unde s-au dus banii. Imi place curajul ei, e pe baricade alaturi de seful statului. La fel ca Boc, Videanu, Igas, Anastase. Numai genii, iar rezultatul se vede. Ah.. stiu.. puteam fi ca Grecia! Ei bine, mi-ar fi placut sa fie aici ca in Grecia, dar nu e.

    Probabil ca ne meritam soarta, iar daca TB nu va fi demis, propun sa ii dam functia pe viata.

  4. orlando spune:

    liviu, eu te respect si te las sa-ti spui punctul de vedere, tu de ce nu ma respecti? Nu sunt nici rus, nici miner si nici comunist.

  5. zetu spune:

    Aceeasi tema falsa. Pe 29 nu ai de ales intre basescu si usl, intre basescu si ponta, intre basescu si crin. In 29 ai ocazia sa sanctionezi prin vot un personaj politic care a dezamagit de la un capat la altul. Suntem dupa 8 ani in care basescu a fost presedinte, avand o datorie de 100 mld. euro, in 2004 ea fiind de 25 mld. euro, iar acesti bani nu se regasesc deloc in infrastructura. Eu de la oradea, si-n 2004, si-acum, fac 14-16h cu masina pana la mare. Cu trenu, la fel. Nu s-a realizat absolut niciun proiect major de infrastructura. Toate realizarile lui basescu nu sunt cuantificabile in km de autostrada, sau in km de cai ferate, ci sunt chestiuni subiective, gen „reforma justitiei”. Reconfirmarea lui basescu in functie ar fi un semnal ca ne pretentiile noastre din partea unui politician sunt extrem, extrem de scazute. As vrea s’amintesc marlaniile la adresa lui raed arafat, declaratiile, care ar fi trebuit sa fie personale, desi, ca presedinte nu-ti permiti pareri personale, la adresa regelui mihai. E absolut incredibil cum acum, cand are nevoie de ziaristi, e de-o amabilitate jegoasa, dupa ce inainte erau ori gaozari, ori tiganci imputite.

    Zici ca n-are nicio buba atat de grava incat sa fie demis inainte de termen. Inca o dovada ca avem asteptari extrem de scazute din partea politicienilor. Repet, omul a dat rateu dupa rateu. Daca un antreprenor s-ar fi ghidat dupa spusele presedintelui, si-ar fi riscat, facandu-si un credit exact in perioada in care basescu dadea asigurari ca nenorocita criza nu ne va trece pragu, ei bine, acum el in mod sigur ar fi falimentar.

    Anyway, eu sunt surprins cum un popor reuseste sa-i ierte absolut de fiecare data greselile unui politician care n-a realizat absolut nimic. Va rog, amintiti-mi in ultimii 22 de ani, de cand e basescu in politica, o realizare rasunatoare a lui. Sunt totusi, 22 de ani. Apropo, ca tot o aud zi de zi pe asta cu reforma in justitie. Daca aveam reforma in justitie cred ca azi eram in schengen si n-aveam mcv tocmai pe justitie.

    Si-ar trebui amintit ceva, absolut toti cei din pdl au trimis mesaje externe ca-n romania avem parte de-o lovitura de stat, de-o noua mineriada. Niste declaratii absolut inconstiente, mai ales acum ca avem si verdictul ccr-ului. CCR care il are ca presedinte pe-un anume zagrean, fost jurist, ce a fost numit in functia de judecator ccr in timp ce-si exercita mandatul de deputat pdl.

  6. Fluture spune:

    @zetu – ca s-o spun fara perdea, oamenii ca tine ma sperie. Pur si simplu. Pentru ca esti coerent, punctezi chestii de bun simt, argumentate etc, iar la final o dai in lambada cu o nonsalanta dezarmanta. Ma sperie faptul ca oameni cat de cat inteligenti se uita si se „informeaza” pe Antena3.

    „Si-ar trebui amintit ceva, absolut toti cei din pdl au trimis mesaje externe ca-n romania avem parte de-o lovitura de stat, de-o noua mineriada. Niste declaratii absolut inconstiente, mai ales acum ca avem si verdictul ccr-ului.”

    Liderii mondiali care s-au aratat ingrijorati nu se informeaza de la PDL si nu se uita in gura celor care striga „lovitura de stat”. Liderii mondiali se informeaza pe alte cai (ambasade etc) si nu vorbesc decat atunci cand informatia lor e verificata si rasverificata. Iar daca au ales sa vorbeasca, inseamna ca e groasa, inseamna ca TREBUIE sa intervina, sa-si spuna pozitia.

    Stiu cum voteaza alegatorii lui Dan Diaconescu, nu e nici o surpriza. Mai tare ma sperie ceilalti.

  7. zetu spune:

    @fluture, nu e nevoie sa ma informez de la A3 ca sa-mi dau seama cat de prost a fost basescu ca si presedinte. Iar informatia ca Monica Macovei le-a trimis un mail tututor celor din parlamentul european, un mail in care vorbea de-o lovitura de stat, si de-o noua mineriada.

    Asa cum tu esti speriat de mine, culmea, asa sunt si eu dezamagit, repet, dezamagit, nu speriat de oameni precum orlando. Oameni competenti in domeniile lor de activitate, de multe ori niste repere, care sunt gata acum sa gireze cu incredere un lider politic care a dezamagit crunt.

  8. orlando spune:

    zetu,

    Una e sa te dezamagesc si alta e sa-ti dau una-n cap. Sesizezi diferenta dintre „bube” si „bube grave”?

  9. Yoda spune:

    Orlando, ai citit-o prost, Liviu nu te-a facut miner rus comunist ci astea sunt baubaurile cu care baselu reuseste sa sperie toata pleaba (adica tu inclusiv) in mod repetat.

    Referendumul e o sansa de a scapa de nenorocitul asta care a transformat tara intr-un circ. Porcul se tine cu dintii de scaun pentru ca pana la sfarsitul mandatului i se prescrie Flota. Daca e dat jos mai devreme, nu se mai prescrie si il asteapta un loc in celula lui Nastase.

    E Ponta mai bun? Sau Crin? Nu stiu, probabil nu, dar macar scapam de odiosul asta handicapat care in 8 ani de presedentie a transformat tara intr-un cartel personal.

    Ce ma ingrijoreaza e ferocitatea cu care evreul american si oficialul neamt ii iau apararea. N-as fi crezut ca-l iubesc atat de mult. Lucrul asta e foarte grav, explica de ce a castigat alegerile dupa ce a distrus Flota si a palmuit un copil. Demonstreaza ca e si el pe statul de plata CIA precum Ilici.

    PS: halucinant cum se arunca cu vorbe gen „lovitura de stat”, „puci”, „nedemocratic” cand TOT ce s-a intamplat pana acum a fost ca la carte, precum orice alte legi din Romania. Cand Anastase proaspat data jos a numarat 175 voturi la 100 oameni si a trecut ilegal o lege n-a zis nimeni nimic, acum cand o sa USL-ul jos perfect legal, saracuta e „martir victima unui puci”. Seriooos?!?!?!? Incredibil ce mai prostesc portocalii lumea. E clar ca au MediaProul in buzunar iar tu ca reprezentant al lor nu puteai sa declari altceva, dar puteai totusi sa nu declari nimic si … filozof ramaneai.

  10. zetu spune:

    Orlando, se prea poate sa nu-nteleg eu, se prea poate sa fiu limitat, pot accepta si asta. Dar pana una alta ccr-ul a validat tot ceea ce s-a intamplat in ultimele zile. Ca atare, despre ce discutam? Despre ce lovituri de stat? Despre ce mineriade? Despre ce dat in cap? Da, stiu, e nasol pentru basescu sa iasa-n fata electoratului si sa poata fi demis, atentie, exact asa cum a fost ales. Poate mi se pare mie, dar am impresia ca majoritatea va raportati la basescu ca la o fecioara neprihanita. Sa v’aduc aminte ca-n aprilie se modifica legea referendumului, astfel incat basescu vroia sa fie sigur ca n-are cum sa fie demis? Dap, erau nevoie de votul pro demitere a 50%+1 din numarul tuturor celor aflati pe liste. Deci vreo 9 milioane de voturi. Atunci era doar o dezamagire, nu un dat in cap.

    Anyway, faptele raman. 8 ani, niciun proiect mare de infrastructura, niciun pas inainte in ceea ce priveste schengenu, datorii garla, o dezbinare a natiei fara precedent, o presa aservita fie puterii, fie opozitie.

  11. Radu spune:

    Pentru mine discutia despre realizari, cine a furat mai mult si asa mai departe este fara finalizare (ce inseamna realizare mare? la ce ne raportam? avem vreo realizare mare a unui politician?).

    Eu stiu ca atunci cand am vazut asaltul USL m-am ingrozit si mi s-a facut frica. A fost prea mult, prea repede, prea fara masura. Daca USL-ul a facut asta acum, cand inca nu are puterea absoluta, mi-e frica de ce ar putea face dupa alegeri cand, pe baza urii romanilor fata de PDL, o sa ia totul.

    La precedentele alegeri prezidentiale as fi votat Tariceanu daca era condidat. Pentru ca am apreciat verticalitatea lui in chestiunea salariilor profesorilor crescute cu 50% in plina criza. Nu a candidat, am votat Basescu.

    Acum voi vota impotriva demiterii. Pentru ca USL ma sperie si pentru ca Basescu nu a incalcat GRAV Consitutia. Acel articol care prevede suspendarea Presedintelui se refera strict la incalcari GRAVE, nu la posibilitatea de a schimba Presedintele cand opiniile politice se schimba.

  12. Fluture spune:

    @zetu – as vrea sa fie ultimul schimb de replici. Scrii mult, citesti in diagonala.

    1. Ai zis „absolut toti liderii PDL”, mai jos ai vorbit de un mail dat de Monica Macovei.

    2. INCA O DATA : Angela Merkel si Departamentul de Stat american NU IES CU DECLARATII dupa ce au primit un email de la Monica Macovei. Au ambasadori, analisti (geo)politici, PLATITI DE EI, care le transmit informatii sau verifica anumite informatii pe care le cer acesti lideri. De multe ori, nici nu au nevoie sa iasa public sa spuna ceva, transmit scrisori celor implicati si li se spune ferm „CALMATI-VA”. Atunci cand treaba e groasa, ies cu declaratii publice.

    3. Una e sa scrie ziarele straine despre ce se intampla in România, alta e sa iasa politicieni de rangul I cu declaratii. Da, o publicatie straina, oricat de profesionista e, se poate insela/gresi/etc. Liderii mondiali, in cor si unanimi, e MULT mai greu. Crezi ca poti sesiza diferenta asta?

  13. orlando spune:

    zetu,

    Sunt la fel de dezamagit de toate lucrurile spuse de tine, autostrada (am scris in 2008 despre cei 62 km lipsa intre Cernavoda si Constanta), infrastructura, investitii, ministrii incapabili, fonduri europene accesate sub 10%, lipsa de viziune, piscine si patinoare construite aiurea etc, etc, etc.

    DAR,

    Discutia in acest moment este legata de destituirea unui presedinte (intamplator Basescu) inainte de incheierea mandatului in conditiile in care Curtea Constitutionala nu i-a gasit nici o incalcare grava a constitutiei. Ceea ce inseamna un abuz.

    Ai dreptate, CCR a validat suspendarea lui dar respectiva validare se refera la votul suspendarii din Parlament, Curtea a spus, da, ati votat, a fost cvorum, s-a luat decizia cu majoritate de voturi, nu e nimic neconstitutional in ceea ce s-a intamplat cu votul din parlament, ati ridicat din maini sau ati introdus bilele regulamentar.

    P.S. Penibila aparitia lui Basescu aseara cu un copil in brate la conferinta de presa.

  14. orlando spune:

    Fluture,

    ceea ce va ramane dupa aceste zile este tristetea care domneste la PDL. Boureanu, Oltean, Blaga, Cezar Preda, ma uitam la ei si la limbajul lor de lemn, fara Basescu acest partid cu greu ar fi ajuns la 5% din voturi. Si cum s-au gandit ei sa-l imbrace in alb pe Basescu, inainte de „inmormantare”.

  15. Florin O. spune:

    Dintre toate punctele tale, singurele bube clare si alea cu EBA, cu Udrea, cu casa din Mihaileanu, etc. Astea sunt alea lui, direct. Dar daca te gandesti ce-au facut alti presedinti de-a lungul vremii si nu au fost demisi o sa vezi ca astea sunt floare la ureche. E doar o dovada de prostie, incultura, imoralitate, micime dar nu e un atac la statul de drept.

    Restul e politica si-n politica se fac tot felul de compromisuri facute si prin alte parti, nu numai la noi. Nu poti sa nu te aliezi cu unii doar pentru ca au tradat o data. Ce faci? Faci alegeri iar? Trebuie sa incerci sa guvernezi acolo cat poti. Cu PNL-ul iar nu stii ce a fost in spate. Iar din ce vad acum PNL e cam la fel de curva ca UNPR. Ba sunt liberali, ba sunt socialisti, ba sunt cinstiti, ba spun ceva si fac altceva dupa modelul PSD.

    Iar PSD-ul cu care s-au aliat atunci mie imi pare un alt PSD decat asta de acum. Asta e fix PSD-ul Nastase-Iliescu. Cu spus ceva si facut altceva, cu bagat pumnu-n gura. Cu „lasati comisia europeana ca e departe”. Cu nationalisme de genul „nu suntem colonie”. Asta este „nu ne vindem tara” readaptat.

    Si cred ca mai bine ar fi sa nu te duci la vot. Ca si eu am vazut o groaza de oameni cat de cat destepti care vor sa-l dea pe Basescu jos cu orice pret si nu dau doi bani pe ce-a facut USL zilele astea. Constitutia nu le da de mancare si plagiatul nu e furt cata vreme n-a furat nimeni de la ei.

    Desi poate ar fi chiar mai bine sa pice Basescu. Dupa aia vine campanie de presedinte, campanie de parlamentare. N-o sa mai faca fix nimic pentru economie si lucrurile o sa se inrautateasca mult pana in noiembrie. Si dupa 3 luni de rau, prostimea n-o sa-i mai voteze cu asa bucurie. Ca prostii au si memorie scurta.

    Si dupa cum zicea si maretul presedinte interimar PNL „sper sa se debloce” situatia asta cu politicieni de 2 bani si „sa incepe sa-si dea drumu” sa faca ceva si pentru economie.

  16. Fluture spune:

    Orlando,

    Toata clasa politica e asa. PDListii sunt tristi si penibili cu latratul public imbracati in alb. Insa limbajul de lemn este apanajul TUTUTOR politicienilor din România. Toti au un unic mentor: Iliescu. Si asta mi se pare cel mai trist dintre toate. Ma uitam si pe ultimele stenograme. Ai vazut partea in care Ponta, un neterminat politic, ii spune aluia de voia sefia DNA (sau ce naiba voia):

    „George B?lan: Victor, crezi c? a? putea trece pe la tine ast?zi-mâine, când ai tu o fereastr??

    Victor Ponta: Sigur. Eu sunt la birou pân? la ora trei. Dac? vrei s?-mi faci o vizit?, î?i dau o cafea cu pl?cere, da?”

    Deci ala i-a fost sef o vreme. E mai in varsta ca el cu 15-20 ani. Iar Ponta „ii da o cafea”?? ITI DAU O CAFEA. Tu ai sute de oameni in subordine, ai putea sa-i spui vreunuia „vino sa-ti dau o cafea”? Stiu ca sunt stupid si analizez inutil scrierea printre randuri, dar pun toate astea cap la cap cu atitudinea lui Ponta din ultimii 2 ani, cam de cand a luat puterea in PSD si ma ingrozesc ca astfel de personaje, care au o „cultura europeana” ar putea sa conduca România intr-o zi…

  17. Silviu spune:

    Eu a? vrea s? v?d o campanie electoral? pozitiv?. Una în care fiecare tabar? s? spun? ce va face dac? va ie?i câ?tig?toare. ?i cum va face. ?i cum câ?tigarea alegerilor nu este un obiecriv, ci doar o modaltiate prin care se pot atinge obiective care ?in de bun?starea na?iunii. Din p?cate, din ce se pare pân? acum, o s? fie o campanie clasic? de aruncat cu rahat unii în al?ii. Clasa politic? nu a fost niciodat? mai mizerabil? ca acum. Iar sus?in?torii niciodat? mai fanatici. Trist.

  18. Secara spune:

    N-am de reprosat domnului Basescu decat doua chestiuni: iesirea sa cu Raed Arafat (un derapaj care mi-a aratat ca parca nu isi mai da seama ce anume e important pentru oameni), si faptul ca nu a explicat clar de ce nu poate reduce la 300 numarul de parlamentari (fiind odata intrebat de un ziarist de ce nu o face, a replicat ca toate partidele ii pun bariere… pai stai un pic, era chipul domnului Basescu pe afisele ce propuneau reducerea numarului de parlamentari la 300, nu siglele partidelor politice). Evident, probabil ca lista ar fi mai lunga daca o buna perioada de timp n-as fi absentat din tara.

    Cu toate astea nu am cum sa nu il sustin la referendum. Pentru cei care nu isi mai aduc aminte, nu cred sa fi fost vreun alt politician care sa aiba taria si sa redea curajul justitiei sa bage in puscarie pe unul ca Vantu, sau ca Nastase. Sau sa o trimita in zeghe pe una ca Ridzi.

    Insa nu acesta e motivul pentru care-l sustin: fara domnul Basescu riscam sa reintram intr-o perioada de tipul „statul sunt eu”. Este un vot impotriva atitudinii discretionare a celor ce vor avea puterea si nu este un vot pro Basescu.

  19. estiunretard spune:

    Orlando, esti un mare MARE cretin. Atat am vrut sa iti spun.

  20. Adam spune:

    Dincolo de motivatiile fiecaruia de a vota intr-o directie sau alta, e ciudata situatia ca voturile anti demitere il pot demite. Practic, buletinul de vot ar fi trebuit sa aiba o singura optiune, respectiv „DA”.

  21. Ionica spune:

    1. PNL a decis ruperea de Basescu deoarece le impunea fuziune cu PD. De altfel a si realizat-o prin fuziunea cu PLD (aripa Stolojan a PNL). A fost o decizie politica, insa razboiul cu Tariceanu care a urmat nu mi-a placut, desi, recunosc, initial am tinut cu el.
    2. Complet de acord.
    3. Masura nu a fost una prezidentiala, ci guvernamentala. Nici nu stiu daca e condamnabil sau laudabil ca el si-a asumat masurile de austeritate. Probabil, trebuia sa si le asume avandu-i alaturi pe liderii partidelor din coalitie. Asa a parut ca el decide si nu-l intereseaza ce zic ceilalti parteneri. Decizia de marire a TVA ramine discutabila.
    4. Alianta cu PSD a fost o decizie politica care nu poate fi comentata.
    5. Alianta cu UNPR a fost, de asemenea, o decizie politica, care nu poate fi discutata. Poate doar modul in care a fost creat UNPR e discutabil, insa face parte din jocul politic.

    Eu i-as reprosa, pe langa unele din cele de sus, altele:
    – nu l-a desemnat pe Klaus Johannis prim-ministru desi era sustinut de o majoritate parlamentara. in afara de faptul ca, in sfarsit, ne-ar fi condus un neamt.
    – a lovit copilul.
    – nu a clarificat in justitie dosarul flota
    – a pastrat casa din Mihaileanu desi a spus ca o da inapoi.
    – a facut-o pe EBA europarlamentar (asta nu e un capriciu).
    – a condus tara intr-un mod securistic si nu a clarificat legaturile sale cu Securitatea.
    – l-a jignit pe Rege.
    – iesirea sa fata de Raed Arafat a aratat ca, de fapt, nu apreciaza profesionistii.
    Voi vota la Referendum impotriva demiterii sale. Motivele le-a expus Orlando.

  22. orlando spune:

    Yoda, corect, mea culpa, nu am fost atent, scuze, Liviu.

  23. Marion spune:

    Cand spui ca Basescu a fost votat de 5 milioana ii numeri si pe cei de la Paris, care au votat in ultimele ore cate 1 la 11 secunde?????
    Basescu este un hot, un tradator, un individ fara nici un fel de criterii morale.
    Ce exemplu mai clar decat recunoasterea publica a incendiului provocat la Rouen??? Deci este si prost, grobian, needucat.

  24. Marius Corici spune:

    Orlando amesteci lucrurile. Basescu si-a batut joc de o tara intreaga si a sfidat constant inteligenta romanilor, iar pentru asta trebuie sanctionat. Pe de alta parte treci usor peste „succesuri” si aritmetica lui Anastase?

    In cealalta „barca”, mi-e rusine cu Lolek si Bolek. Ponta sa inceapa curatenia anuntata cu socrul lui dupa care ma mai gandesc. Iar Crinut trebuia sa fie primul in parlament la interpelari si initiative si nu la chiuleala.

    Concluzia?! Le-as da foc la toti, cei nevinovati, victime colaterale.

  25. zetu spune:

    Un lucru mai spun inainte de a ma retrage din discutie. Nu stiu cati dintre voi observati, dar toata tactica de campania a lu’ Basescu se bazeaza pe a arata ca ceilalti sunt mai prosti. Caci, din pacate pentru el, dupa 8 ani de mandat nu prea are cu ce realizari sa vina in fata electoratului. Ramane sa decida fiecare daca e-n regula sa girezi cu incredere in politician care se chinuie sa-ti demonstreze nu cat de capabil si bun a fost el, ci cat de prosti si incompetenti sunt ceilalti.

  26. Daniel Rosca spune:

    Corect articol! In 29 nu votam pentru Basescu, votam pentru Romania. Cateva elemente complementare in platforma LinkedIn, inclusiv strategia lui Basescu vs Ponta si ideologia PNL vs vanitatea lui Antonescu…

    http://www.linkedin.com/groups/Strategia-Romaniei-Va-castiga-minoritatea-68457.S.132359650

  27. orlando spune:

    estiunretard,

    da, stiu, am zile in care-mi spun si eu asta, de exemplu astazi sunt un cretin pentru ca ti-am aprobat comentariu.

  28. Dar nimeni nu ia in calcul ca ramanerea lui Basescu, mai exact circul care ar urma, ne va ingropa economic? La propriu!

    Nu sunt pro Basescu, nici pro Antonescu si nici pro Ponta. Toti sunt din acelasi aluat. Chiar daca unii il vad pe unul mai evil decat celalalt (choose your fighter), concluzia este ca nici unul nu a facut/va face ceva pozitiv. Putem comenta doar despre chestii negative si asta e suficient de grav in sine, insa continuarea situatiei actuale, lupta asta cretina, este cel mai rau lucru care ni se poate intampla.

  29. orlando spune:

    Marion,

    Ma bazez pe rezultatele oficiale, 5.277.068 voturi in al doilea tur.

  30. PS: @orlando, cum il poti cita pe unul caruia ii place Sinteza Zilei? http://screencast.com/t/iTzq6Ple Ar trebui sa fie descalificat din start!

  31. Dumi spune:

    Guys

    Sunt de acord cu multe lucruri care s-au spus pe aici. Eu sunt din generatia care avea vreo 15 ani la revolutie si am vazut tot rahatul asta de politica de 22 de ani incoace.
    Ce pot sa zic este ca asa taraita cum e democratia asta, nu se poate sa o tai, sa o faci franjuri in 4 zile pentru ca asa vrei tu, pentru ca asa iti faci tu planurile. Cu asta nu sunt de acord, punct.

    Baietii astia din politica traiesc in lumea lor, fara nicio legatura cu lumea noastra. Am zis ca nu il mai votez pe Basescu ever, dar uite ca o sa imi calc peste inima si o sa o fac din nou. Simt cum mor incet facand asta, dar as muri si mai repede daca nu as face-o.

  32. Cristian LUNGU spune:

    Orlando multumesc pentru preluarea partiala !
    Sustinerea ta pentru BASE la referendum e o chestiune personala si evident nimeni nu iti poate lua acest drept.
    Din toata expunerea PRO-Nu la referendum a ta – nu sunt de acord cu raportarea la deciziile CCR.
    Unii nu inteleg sau se fac ca nu, ca mult stimata si iubita Curte Constitutionala este o adunatura de politruci sau apropiati ai partidelor fara o legitimitate reala dupa standardele la care domnii si doamnele din UE si SUA se refera.
    In nici un caz judecatorii Curtii Constitutionale din Germania nu au fost membrii ai crestini-democratilor ai verzilor sau ai SPD-ului.

    Daca asta e o curte impartiala si legitima la ale carei decizii sa ne raportam atunci poate ca trebuie sa dam SHUT DOWN la tot sistemul asta democratic din Romania asa cum e el.

    Indiferent de rezultatul referendumului as vrea sa vad atatia oameni cu initiativa si valoare certa prinsi de o parte sau alta a acestui scandal national, sa ia parte la o miscare pentru o adevarata democratie in Romania, o democratie in care judecatorii CCR dar si ai cei ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sefii Parchetului General, ai DNA-ului dar si sefii din teritoriu ale principalelor componente ale sistemului judiciar trebuie desemnati din randul celor mai integri si profesionisti membri ai corpului magistratilor de aici sau de oriunde in lumea asta.
    Pe mine personal nu ma intereseaza ca Procurorul General al Romaniei este suedez sau neamt, ceea ce vreau cu tarie este ca orice urma de partinire pro sau contra puterii sau opozitiei sa dispara definitiv si astfel sa putem trai macar cu ideea ca Justitia este mai presus de toate si de toti (chiar daca avem 100 de miliarde de Euro datorii, nu am fost in stare sa facem o autostrada, o magistrala de metrou sau o linie de mare viteza de cale ferata – ceea ce evident e un mare minus pentru Romania) si o decizie a sa indiferent de domeniu este legitima, corecta si in spiritul si litera legii si mai ales in interesul evolutiei acestei tari.

    Evident ca la referendum voi vota DA pentru motivele deja expuse in postarea citata dar si pentru multe altele pe care le-am scapat din vedere la momentul redactarii de ieri.

  33. Gusti spune:

    Drama este ca avem de-a face cu doua grupari de jigodii (ma uit siderat cum se acuza, cum isi scot dosarele de la naftalina …) si din pacate nu avem de cine sa ne mai legam sperantele :((

  34. […] On July 12, 2012 · Add Comment · In Morocaneli, Politics, Romania Au tot scris al?ii ce aveam de gând s? scriu, a?adar o s? încerc s? schimb registrul. […]

  35. Petrescu Angel spune:

    orlando, nimeni din familia ta nu a murit langa un spital inchis de basescu. eu consider asta genocid. si da, consider ca e grav.

  36. Petrescu Angel spune:

    ps: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
    iti dau cel putin 5-10 motive pt incalcarea constitutiei. grav.

  37. Someone spune:

    pt Petrescu Angel si nu numai:
    mai interesant ar fi cati au intrat cat de cat sanatosi in spitalele inchise (la fel si in cele ramase deschise) si au plecat bolnavi sau au murit din cine stie ce motive, de nimeni stiute? f multi din pacate…

    si oare cati au sansa sa fie operati de un Bradisteanu, de un Irinel Popescu etc… intrun spital de urgenta, cel mai tare de la noi, la fel ca „multii” oameni politici, sau nu, in spitalele de stat platite (supraplatite de fapt) de noi toti, pe care ei le considera proprietatea lor (stim bine cu totii cat de rapid se misca, cand e nevoie ii opereaza in 2 timpi si 3 miscari)… cand pe un om „regular”, gen dl. Lazarescu sau TU, EU…, doar soarta si norocul il poate scapa daca e intr-o situatie mai grea…

    si pentru asta e aberant sa spui ca Basescu e vinovat… poate nici Nastase, Iliescu sau alte nume de marca… doar bunul Dumnezeu stie cine…

    nu zic ca Basescu o fi sau nu o fi, insa relativ si prin comparatie cu cei de teapa lui, cred ca ar fi trebuit ca toata clasa politica (cu f putine exceptii) sa fie in inchisoare acum… teoretic…

    zicea unu’, nu mai stiu prin ce gazeta, ca la un „smen” nu raspunzi cu doua „smenuri”…

  38. unu spune:

    Ia vezi Orlando, ce zice colega ta in primul link. Cand i se spunea ca romanii pleaca zicea ca sa plece, da-i in ma-sa. Acum 5 ani il lovea pe ala micu, acum apare cu copil in brate.
    In timpul asta haita se imbogatea obscen cu borduri, asfaltari si hidrocentrale sau facea piscine la tara.

    http://stirileprotv.ro/stiri/social/drama-copiilor-cu-parinti-plecati-la-munca-in-afara-vreau-sa-fiu-sarac-dar-sa-vina-mama-acasa.html
    http://www.gazetaromaneasca.com/focus/diaspora/2769-un-copil-de-11-ani-s-a-sinucis-de-dorul-mamei-sale-plecate-la-munc-in-strintate-.html
    http://www.jurnalul.ro/reportaje/sinucidere-copii-parinti-plecati-munca-in-strainatate-613223.htm

    Da’ nu-i foarte grav, ca n-a incalcat constitutia rau. Eee, daca mai infiinta un parlament, da, era incalcare de constitutie.

  39. Orlando spune:

    Angel, da-mi un motiv, nu 5 sau 10

  40. Orlando spune:

    Unu,

    Scena cu baiatul lovit a fost acum 8 ani, in campania din 2004, iar faptul ca a aparut acum doua zile cu un copil in brate mi s-a parut penibil, am sinscris mai sus

  41. Orlando spune:

    Cristian, trebuie sa ne raportam la deciziile CCR + nu-i poti acuza de partizanat daca te uiti la deciziile din ultimele zile.

  42. __Vali spune:

    Pentru cei ce se simt „leza?i de gol?nia lui Base, ca într-o dramolet? ieftin?” informati-va aici despre “un mahalagiu cu viziune” ;-)
    http://www.revista22.ro/articol.php?id=16251

  43. […] subiect va mai semnalez doua articole: – Latrina politic? – Cinci lucruri pe care i le reprosez lui Basescu […]

  44. McGogoo spune:

    pentru ca a introdus marlania in politica si atacul la persoana in locul dezbaterii pe idei votez DA.
    as putea sa scriu inca 28937423478 de motive. nu sunt de acord cu cea afacut USL.
    Trebuie insa sa scapam de marlan si apoi sa ii penalizam si pe ei.
    dintre 2 rele… aleg raul mai mic.

  45. VictorBraun spune:

    Iti admir curajul de a spune ce gandesti, indiferent daca te injura lumea sau nu(vad ca multi o iau personal si jignesc mai rau decat politicienii pe care ii arata cu degetul).

    Mie personal a inceput sa imi fie frica…

    PS: am intalnit patroni din IT vehementi la adresa lui Basescu pentru ca nu mai puteau fura… Tot ei treceau salarii minime pe cartea de munca si nu plateau inpozite… Cam de acolo se trag problemele din Romania.

  46. […] Cinci lucruri pe care i le reprosez lui Basescu. O s? merg ?i eu la vot, fie c? va fi acum sau la finalul lunii. […]

  47. […] c? domnul Costin e pionul lui Orlando din vremuri str?vechi, a?a c?, atunci când ?eful a dat tonul, pionul a luat chitara ?i a început s?-i cânte-n strun?. S? fie din admira?ia pentru […]

Lasa un comentariu