Una despre Net Neutrality

In loc de preambul:

Netflix customers on Comcast are already seeing the benefits of a controversial pact between the streaming service and cable provider. Comcast jumped five spots in Netflix’s ranking of ISP performance for the month of March. It now sits in fifth place, delivering an average streaming speed of 2.5Mbps — up from the pitiful 1.15Mbps average Comcast delivered to Netflix subscribers in January.

De aici

Prin 2001 sau 2002, in plina lupta pentru cucerirea pietei de internet, ISP-urile si-au dat seama ca au nevoie ca siteurile de continut, cele cu trafic mare la momentul respectiv, trebuie sa fie hostate in propria curte, astfel incat traficul pe continut sa se genereze prin teava lor iar ei sa semneze contracte de peering avantajoase cu alti ISPisti (ai trafic mare la tine in retea –> ii obligi pe ceilalti ISPisti sa-ti accepte conditiile de peering, mai exact, daca EVZ.ro era hostat la RDS iar un user din PCNET accesa EVZ.ro existau doua posibilitati, RDS si PCNET aveau peering intre ele si atunci userul se ducea direct sau nu aveau peering si atunci PCNET-ul ruta userul prin Europa pentru a accesa siteul. Ceea ce insemna costuri destul de mari pentru vremurile respective. Asadar, cine avea content, avea trafic, cine avea trafic avea painea si cutitul in negocieri. GTS-ul era preferat pentru hosting deoarece, fiind „multinationala”, avea cele mai bune legaturi cu exteriorul, iar traficul era generat de diaspora, internetul fiind inca un lux pentru romanii din tara.

Primii care s-au miscat au fost cei de la RDS (pe atunci erau companii separate, RDS si RCS) care, prin Ionut Tarcea, director de marketing, au inceput sa ”
adune” siteuri la ei in data center. Apoi a venit Connex/Vodafone-ul de astazi, care, prin programul MyX, si-a facut intrarea pe piata furnizorilor de servicii de hosting. MyX a fost ok, a strans siteuri mici, multe siteuri mici, Connex avea insa nevoie de siteuri cu trafic mare asa ca a inceput sa faca oferte de hosting pe preturi f mici catre siteurile „momentului”, Antonio Eram, daca-mi aduc bine aminte, a fost in charge cu acest proiect. eJobs si BestJobs au fost doua din siteurile care s-au mutat la Connex in urma acestui program. Ulterior Ines, Romtelecom, Astral/UPC (Astral avea kappa.ro, unul dintre cele mai traficate siteuri atunci) au incercat sa dea drumul unor programe similare . Ma tarziu au intrat in joc si cei de la Hostway/NextData, ANISP-ul a lansat RONIX, iar businessurile de online care erau suficient de mari au hotarat ca e mai bine sa-si dezvolte propriul data center pentru a controla mai bine situatia (la Netbridge am cumparat gazduire.ro si am construit un datacenter destul de performant pt vremurile respective, trafic.ro era standardul de facto in materie de masurare, traficul tuturor siteurilor mari treceau prin trafic.ro –> am avut peering cu RDS si Astral/UPC).

Ce se intampla astazi pe piata americana: avem doi furnizori mari Comcast si Time Warner care dupa fuziune/achizitie vor avea spre 50% din piata. Avem Google care incearca sa joace in liga mare cu Google Fiber, avem restul providerilor care controleaza in general „bucati” din piata, avem o tara foarte mare, cu o populatie numeroasa de internet, o tara care trebuie „cablata” astfel incat userii sa poata accesa internetul la viteze mari. Si mai avem playerii de internet, Netflix sau YouTube, care sunt mari consumatori de banda. Foarte mari, probabil impreuna ocupa spre 40-50% din banda disponibila in SUA (in „prime time”). Si care si-au construit propriile data center-uri pentru a controla lucrurile. Data center-uri care sunt conectate la internet prin mai multi ISP. Toti providerii au investit masiv in ultimii ani, miliarde de USD, ganditi-va ca Google a cheltuit jumatate de miliard doar pentru a „cabla” Kansas-ul, un oras care are o populatie cat Drumul Taberei. Si vor mai investi pentru ca „batalia” pentru a controla „distributia” internetului va fi crancena.

Revenind, toti acesti ISP au o largime de banda disponibila, sa spunem, pentru a fi mai simplu calculul, 100 Gbps/s. Si au 100 de clienti in total din care 5 consuma zilnic Netflix si YouTube. Problema cu acesti clienti este ca, desi sunt putini, doar 5%, consuma, folosind Netflix (mai ales, pentru ca are filme care inseamna transfer de multi giga) si Youtube, 50% din cei 100 Gb disponibili. Si astfel reteaua se gatuie si nu permine ISP-ului sa atraga alti clienti decat marind capacitatea la 200 Gbps –> ceea ce inseamna noi investitii. Problema e si mai mare daca data center-urile Netflix/YouTube nu sunt conectate la internet prin respectivul ISP ceea ce inseamna o rutare prin alte ISP-uri. De aici rezulta necesitatea unui peering direct intre Netflix si ISP. Intrebarea este cine suporta costurile acestui peering, furnizorul de continut sau ISP-ul o data, iar a doua oara, cine suporta costurile pe care ISP-ul le face pentru a dezvolta reteaua astfel incat sa-si mareasca capacitatea de la 100 Gbps la 200 Gbps. Pentru ISP ar fi cel mai simplu sa limiteze banda celor 5 useri care folosesc constant Netflix ceea ce ar insemna ca acestia, in loc sa vada filmul fara intreruperi, vor intampina probleme –> platesc pentru un serviciu, Netflix, care nu le ofera satisfactie. Sau sa le ceara mai multi bani abonatilor care vor sa aiba acces la Netflix, Hulu etc. Ceea ce Netflix/Hulu nu doresc, desigur. Ceea ce abonatul nu doreste, desigur. De aici acordul pe care l-au semnat cu Comcast. Iar acesta e doar inceputul.