Carte: „Not One Inch: America, Russia, and the Making of Post-Cold War Stalemate”

Anul a inceput cu cei doi presedinti, George H. W. Bush si Boris Eltin, facand planuri comune pentru a trimite un om pe Marte pana in 2020. Si s-a sfarsit cu victoria surprinzatoare a lui Bill Clinton in alegerile prezidentiale din SUA.

Infrangerea lui Bush Senior, care cu un an in urma, dupa succesul campaniei “Desert Storm”, campanie care l-a “scos” pe Saddam Hussein din Kuweit, avea 89% cota de popularitate, a schimbat dinamica relatiilor dintre cele doua tari.

Din cauza popularitatii lui Bush, Democratii nu s-au inghesuit sa candideze impotriva lui de frica sa nu piarda alegerile si asa a ajuns Bill Clinton sa castige nominalizarea partidului.

Bush ar fi castigat detasat alegerile daca nu decidea sa creasca taxele, ceea ce i-a infuriat pe Republicani, si nu intra in scena Ross Perot, miliardarul texan. Aproape 20 de milioane de americani au votat pentru Perot, 19% din votul popular, enorm. Asa a pierdut Bush Senior al doilea mandat si asa a ajuns Bill Clinton presedintele SUA.

Clinton nu avea echipa, iar Democratii veneau la putere dupa 12 ani de administratie Republicana condusa de Reagan si Bush. Noul presedinte a adunat ce veterani mai erau activi de pe vremea lui Carter si a completat cu tineri.

„Not One Inch: America, Russia, and the Making of Post-Cold War Stalemate” e o carte excelenta. Bine scrisa, usor de citit, bine documentata. Din cele 800+ de pagini ale cartii, asa cum imi apare pe Kindle, cu o dimensiune standard a fontului, peste 400 sunt pagini cu note de subsol. Autoarea, M.E. Sarotte, a documentat aproape fiecare fraza. Iar eu am ingalbenit-o, atat de multe pasaje atragandu-mi atentia.

Desi autoarea nu o spune direct, lipsa de experienta a lui Clinton si a echipei lui a dus la ratarea unui moment extrem de favorabil in istorie, un moment care, daca s-ar fi intamplat, ar fi dus, probabil, la intrarea Rusiei in NATO si UE.

George H.W. Bush si echipa lui extrem de experimentata si “harsaita” in “Razboiul Rece” a stiut sa gestioneze atat prabusirea Cortinei de Fier, cat si unificarea Germaniei si disparitia URSS. In ‘92, Eltin, fericit ca tocmai scapase de Gorbaciov, ii detaliaza lui James Baker, Secretarul de Stat SUA, toata procedura URSS/Rusiei pentru un atac nuclear. Cine are valizele cu coduri, cine poate ordona, in ce conditii etc. Tot. Cam acesta era nivelul relatiei dintre SUA si Rusia.

Despre extinderea NATO in Est exista doua viziuni/opinii:

– Viziunea germana, care, dupa unificarea decisa in formatul 2+4 (Germania de Vest, Germania de Est, SUA, URSS, Marea Britanie si Franta), considera ca prevederile protocolului semnat, cum ca Germania unita va ramane in NATO, va pastra armele nucleare pe teritoriul vestic dar nu se va extinde cu armament si trupe in Estul Germaniei, inseamna de fapt ca NATO nu se poate extinde catre Est.

– Viziunea Secretarului General NATO din acel moment, Manfred Wörner, un german, care considera ca prevederea nu se referea decat la Germania, nu si la tarile din Estul Europei. Wörner si-a sustinut punctul de vedere in fata echipei lui Clinton si a avut castig de cauza, pe fondul unui moment de slabiciune a lui Eltin care, in 1993, e “pacalit” de Lech Walesa, presedintele Poloniei, sa recunoasca faptul ca Rusia nu ar avea nicio problema/obiectie ca Polonia sa adere la NATO.

Despre Ucraina:

In decembrie 1991, la destramarea URSS, Ucraina era a treia mare putere nucleara a lumii, dupa SUA si Rusia. Bill Clinton a folosit tactica “batul si morcovul” cu ucrainenii, amenintandu-i ca daca nu renunta la arsenalul nuclear mostenit de la URSS vor deveni atat dusmanii Statelor Unite cat si ai Rusiei, ademenindu-i cu ajutoare financiare in cazul in care se conformeaza. Ucraina a dezbatut intens problema la momentul respectiv, unul dintre motivele renuntarii fiind si lipsa controlului, care era la Moscova, pe respectivele arme nucleare.

Ucraina a fost foarte vocala cand, in 93-94, au inceput discutiile despre extinderea NATO in Est sustinand ca nu vrea sa fie lasata ca “buffer” intre NATO si Rusia. Iar scenariile facute de echipa lui Clinton includeau Ucraina, alaturi de Rusia si Belarus, in valul doi al aderarii la NATO, dupa Polonia, Ungaria si Cehia si inaintea tarilor baltice.

Cartea mai confirma rolul in istorie castigat de Helmuth Köln. Cancelarul german a stiut sa-si urmareasca interesul, unificarea Germaniei, a stiut sa-i tina aproape pe americani si a stiut cum sa-l “cumpere” pe Gorbaciov. Germania a platit URSS 12 miliarde de marci germane pentru ca Gorbaciov sa-si dea ok ul pe unificare. Cam $8 miliarde atunci, aproximativ $18 miliarde in banii de azi, dupa ajustarea inflatiei. Adica aproximativ jumatate din cat ar fi cheltuit Zuckerberg pana acum pe Metaverse. Cele 12 miliarde de marci “au disparut” imediat cum au trecut granita, in URSS.

Cititi cartea daca va pasioneaza subiectul si vreti sa intelegeti. Merita fiecare fraza.