Despre demiterile in masa din marile companii de tehnologie

„Angajeaza cat ai nevoie si accelereaza dezvoltarea”. Barbatul cu par alb si barba vorbea serios. E final de an 2007, eram deja de un an si jumatate in grup, iar discutia, in 3, el, eu si R, era una informala, inainte. dupa sau in timpul bugetarii numarul x pentru 2008. Criza nu se vedea, piata duduia, miscasem lucrurile, avea crestere de trafic pe proprietatile grupului si incepusem sa facem bani din vanzarea de publicitate online. Proprietarul grupului obisnuia sa traseze directia pentru buget. Cerea cresterea estimata a pietei de la research, iar tu, ca manager, aveai obligatia de a construi un buget in care cresterea sa fie dubla vs cresterea pietei. Daca piata crestea cu 50%, conform research-ului, compania trebuia sa-si faca un buget care prevedea o crestere de 100%. Asta la prima strigare. Urma un ping pong intre manageri si proprietar, un fel de negociere : „nu putem creste cu 100%, nu e realist/e imposibil/nu se poate”. „Bine, accept o crestere de 95%.” In final se inchidea la 80 sau 85%. El era fericit ca ne-a fortat sa crestem mai mult decat piata, noi ca am dat in jos o crestere nerealista. Intelegeam logica cererii, nu intelegeam baletul care incepea in septembrie, o data cu prima bugetare si narativele, si se termina la final de decembrie, cand era aprobata versiunea 5-6-7, cum iti era norocul, de buget. In 8 ani de zile, cat am stat acolo, nicio versiune 1 de buget nu a fost aprobata. As spune, cu o siguranta de 99%, ca nici versiunile 2 si 3 nu au avut mai mult noroc.

Venisem cu aproape 70 de oameni dupa mine, iar cererea lui m-a intrigat. Pentru ca nu erau bani de dezvoltare si accelerale. M-au „recrutat”, in primavara/vara lui 2006, pentru a dezvolta online-ul grupului care „suferea”, fiind ramas in urma vs cota de piata si pozitia pe care o aveau publicatiile in print sau ca agentie de stiri. Am construit un business plan care prevedea necesarul de investitii pe 3 ani, l-au aprobat, ne-am apucat de treaba. In primul an am primit bani de capex (servere, ca nu puteam opera fara ele) si ceva opex. Ne-am finantat operarea prin neplata publicitatii vandute catre celelalte firme din grup, spre disperarea managerilor de acolo, care incepusera sa se uite urat la noi.

M-am dus la R sa o intreb daca are bani. R conducea grupul si ii gestiona banii proprietarului. O femeie extraordinara, corecta si umana. „R, ai bani pentru ce vrea el sau suntem ca liberalii, prin noi insine? Nu angajez pe nimeni daca nu sunt bani, sa ma trezesc ca nu avem cu ce sa platim salariile”. R stia cum sa-ti transmita mesajele astfel incat sa nu-l puna pe proprietar intr-o pozitie aiurea. Asa ca nu am angajat pe nimeni. Asta nu m-a impiedicat, aproape 8 ani mai tarziu, sa dau drumul unui proiect cu zeci de oameni, bazandu-ma pe niste promisiuni ale unor investitori ca „banii vor veni”.

Luna aceasta marile companii de tehnologie au anuntat concedieri in masa, de mii de persoane:

Amazon – 18.000 de angajati concediati.

Microsoft – 10.000 de angajati concediati.

Meta/Facebook – 11.000 de angakati concediati.

Alphabet/Google – 12.000 de angajati concediati.

Intre septembrie 2019, inainte de pandemie, si septembrie 2022, cand s-a cam terminat cu pandemia, fiecare din aceste companii au angajat ca „disperatii”. Amazon si-a dublat numarul de angajati, cam pe acolo fiind si Meta/Facebook, cu o crestere de 94%, in timp ce la Alphabet/Google, cu 57%, si Microsoft, cu 53%, cresterile au fost mai temperate. Singura companie mare tech care nu a angajat masiv in aceasta perioada a fost Apple, unde cresterea a fost de doar aproximativ 20%. Iar Apple sunt si singurii care nu au anuntat concedieri pana acum. In conditiile in care 40% din cei 164.000 de angajati lucreaza in cele 500 de magazine Apple.

Cand au avut dreptate managerii acestor companii? Cand au angajat zeci de mii de oameni intr-o perioada atat de scurta sau acum, cand sunt fortati sa dea afara cu zecile de mii? Ca manager al unei companii cu pana 1000 de angajati esti cam obligat sa ai grija de acestia si de familiile lor. Adica porti resposabilitatea, uriasa, de a te asigura ca firma are lichiditati pentru operare, implicit pentru plata salariilor. Lucrurile se schimba cand numarul de angajati este de ordinul zecilor de mii sau a depasit 100.000 si cand compania este listata pe bursa. Pentru ca angajatii devin doar un numar, in timp ce la fiecare trei luni stai cu presiunea raportarii rezultatelor public, catre bursa si actionari. Ceea ce face ca managerii sa „invete” sau sa fie fortati sa invete livrarea de rezultate pe termen scurt si foarte scurt. Si sa renunte la orice strategie pe termen  mediu, lung. Bine, mai putin Zuckerberg care pare blocat in Metaverse, ceea ce s-ar putea sa-i atraga si caderea.

Aceste companii au angajat masiv pentru ca au crezut ca ceea ce s-a intamplat in 2020, cand toata lumea a stat in casa, a lucrat de acasa si a cheltuit banii online, este „noua realitate”, iar cresterile din acel an si din anul care au urmat vor continua pe termen lung. Daca nu angajau erau luate la rost de actionari sau analisti. S-a dovenit ca nu e o schimbare de paradigma, ca lumea nu vrea sa stea in casa, vrea sa iasa, sa mearga in magazine, sa calatoreasca, sa petreaca timpul cu prietenii sau familia si nu in fata unui calculator de dimineata pana seara. Aceste companii si managerii lor au pariat pe o crestere sustinuta, de doua cifre/an, si pe „mutarea” in online a activitatilor care se desfasurau offline pana in pandemie. Au calculat gresit, au estimat gresit, iar acum platesc angajatii lor. Aveau alternativa? Apple arata ca da. Piata poate spune ca nu. Analistii nu se pronunta, ca de obicei.

Aceste aceste companii sunt intr-o goana nebuna dupa cota de piata si „ocupare de teritorii” similara cu goana dupa aur (Gold Rush) din secolul 19. Evident ca ambele „miscari” sunt dictate de lacomie. Lacomia de a avea mai mult, si mai mult, mult mai mult. Fortate de piata, concurenta si actionari. Iar managerii trebuie sa faca balet pentru a incerca sa-i multumeasca pe toti si sa-si pastreze pozitiile platitel cu milioane de dolari anual. Toate au zeci de miliarde de $ in conturi, toate genereaza zeci de miliarde in venituri/an. Si mai grav este ca unele din aceste companii au folosit resursele financiare pentru a-si cumpara propriile actiuni. Google a platit $57 de miliarde doar anul trecut in stock buybacks doar anul trecut. Acelasi Google economiseste anual $2,5 miliarde din concedierea celor 12.000 de angajati. Teoretic, daca nu-si rascumparau actiunile aveau bani pentru a-i plati 23 de ani pe acesti 12.000 de angajati dati afara. Practic cresterea veniturilor s-a redus, poate vine recesiunea, poate va urma o scadere, poate ca apar noi concurenti, poate, poate, poate.

So, cand au avut dreptate managerii?