„Resilience”
joi, octombrie 13th, 2016Ce te face să fii un antreprenor de succes? Care ar fi acele trăsături definitorii pe care trebuie să le ai?
Primul lucru la care mă gândesc este o disponibilitate enormă de muncă. Până să ajungă să se bucure de roadele succesului, un antreprenor muncește mult mai mult decât un angajat. Un antreprenor la început într-un start-up este cu mintea acolo 24 din 24 de ore.
Sunt grij foarte mari și e un tip de disponibilitate la muncă și la stres care nu e atât de răspândită. Trebuie să te țină balamalele. A doua caracteristică mi se pare că este o curiozitate intrinsecă. Dacă e ceva definitoriu pentru un antreprenor este dorința lui de a încerca în alt fel. La pachet cu această curiozitate vine și disponibilitatea de a greși și de a-ți asuma riscuri. Pentru că, dacă încerci altfel, de mai multe ori nu îți iese decât îți iese.
Și trebuie să fii dispus la asta, să îți riști stima de sine, reputația, relațiile, banii. Pentru un bine pe care crezi să poți să îl faci.
A patra ar fi ceea ce în engleză poartă numele de resilience. S-a tradus prin reziliență, dar nu există ca cuvânt în românește. Nu există, pentru că, pur și simplu, cred că nu există conceptul. Conceptul ăsta zice că ești capabil să ieși dintr-un eșec mai bine decât ai intrat în el. Este un parcurs de învățare în ceva ce nu ți-a ieșit care te face să-ți fie mai bine decât înainte. Un antreprenor e cumva obligat la această calitate. Pentru că lui nu or să îi iasă niște lucruri și, dacă nu valorifică acest proces, nu are cum să meargă mai departe. Nu în ultimul rând, e foarte importantă pentru un antreprenor o stare de spirit nu știu dacă optimistă, ci încrezătoare. Capacitatea de a-ți păstra zâmbetul pe buze. La noi la facultate am agreat o valoare, enjoyment. Enjoyment este un fel de a te bucura de ce faci cu toate la un loc. Că e greu să fii antrepenor, e dureros, ai momente în care plângi, ai oameni care plâng pe umărul tău. Capacitatea de a insufla încredere că o să reușim și că de asta suntem aici ca să reușim – asta joacă enorm de mult în reușită. Să fii așa ori să te educi să fii așa, să crezi foarte tare în tine și oamenii tăi chiar atunci când nu mai crede nimeni.
De aici.
This entry was posted on joi, octombrie 13th, 2016 at 07:35 and is filed under Discutii, Personal. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.